Ce spune MS despre discontinuitatea unor produse farmaceutice necesare realizării intervenţiilor chirurgicale

Ministerul Sănătății a realizat demersurile necesare, în colaborare cu deținătorii autorizațiilor de punere pe piață, pentru asigurarea stocurilor corespunzătoare şi continue, astfel încât nevoile pacienţilor din România să fie acoperite. Această acţiune a fost demarată având în vedere problemele semnalate în ultimele luni, de către unitățile sanitare cu paturi, privind discontinuitatea unor produse farmaceutice absolut necesare realizării intervențiilor chirurgicale.
Filip Stan
13 iul. 2016, 15:32
Ce spune MS despre discontinuitatea unor produse farmaceutice necesare realizării intervenţiilor chirurgicale

Pentru produsul Esmeron 10 mg/ml, soluție injectabilă (DCI: ROCURONIUM BROMIDE) a început livrarea prin distribuitorii autorizații, estimându-se o cantitate de 1000 de cutii (10.000 flacoane) pe lună, cu posibilitatea de suplimentare a acestei cantității în funcție de nevoile unităților sanitare cu paturi.

„De asemenea, pentru produsul Tracrium 50 mg/5ml, soluție injectabilă (DCI: ATRACURIUM) a început livrarea prin distribuitorii autorizații a peste 6700 cutii (33.500 fiole)”, este menţionat în comunicatul Ministerului Sănătăţii.

Ca urmare, Ministerul Sănătății solicită unităților sanitare cu paturi realizarea demersurilor necesare pentru achiziționarea cantităților necesare din produsele menționate, astfel încât să fie asigurat accesul pacienților la serviciile medicale necesare.

Citeşte şi Operaţii sistate în Spitalul Judeţean Braşov: Cu această problemă se confruntă toate spitalele din ţară