Umar Narai, un lider terorist, a fost ucis de o dronă americană în Afganistan

Coordonatorul atacurilor din 2014 asupra unei şcoli din Pakistan, în care au murit peste 150 de persoane, majoritatea copii, a fost ucis în Afganistan, într-un atac al unei drone americane, informează site-ul agenţiei Reuters.
Filip Stan
14 iul. 2016, 03:30
Umar Narai, un lider terorist, a fost ucis de o dronă americană în Afganistan

Generalul Asim Bajwa, directorul general al departamentului de media al Armatei pakistaneze, a anunţat într-un mesaj pe reţeaua de socializare Twitter asasinarea lui Umar Narai, cunoscut şi sub numele de Khalifa Umar Mansoor sau Khalid Khurasani.

Armata americană a confirmat efectuarea unor atacuri aeriene antiteroriste în provincia estică afgană Nagarhar, fără a conferi însă alte detalii.

Mişcarea talibanilor pakistanezi nu a făcut nici un comentariu oficial. Unul dintre membrii grupării a declarat că gruparea a decis să nu facă nici un fel de declaraţie până când nu va fi ales un nou succesor. Atacul cu drone, împotriva unui lider insurgent a fost al doilea de acest fel, în mai puţin de două luni. În mai, Mullah Mohammad Akhtar Mansour, liderul Mişcării Talibane Afgane, a fost ucis, de asemenea, de o dronă.

Mişcarea Talibană Afgană poartă un război împotriva statului Pakistan. Umar Mansoor a revendicat atacul ce a avut loc în anul 2014 la Şcoala Publică a Armatei din Peshawar, din nordul Pakistanului, în care au murit cel puţin 132 de copii, precum şi atacul de la Universitatea Bacha Khan din Charsadda, din 20 ianuarie, anul curent, în care au murit 22 de persoane.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Eroii de la Sevilla în epoca Transfermarkt. Cât ar fi valorat astăzi jucătorii Stelei care au câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986
Capital.ro
EXCLUSIV. Ce rol important ar fi pregătit pentru Ilie Bolojan, după ce a pierdut funcția de premier
Playtech.ro
Sunt obligați taximetriștii și șoferii de ridesharing să aibă scaun pentru copii în mașină? Ce prevede legea
Adevarul
Economistul care a prezis crizele trecute avertizează: Recesiunea este inevitabilă în 2026 și urmează o corecție majoră pe bursă
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiețel de trei ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-o fântână, în județul Bacău. Salvatorii nu au mai putut face nimic
iamsport.ro
Surpriză: Red Bull i-a găsit înlocuitor lui Verstappen!
MediaFlux
Armata Română strigă mobilizarea pentru rezerviști. Județele în care se organizează exerciții în acest an
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi