Pokemon Go, jocul mai popular decât pornografia, a ajuns oficial şi în Europa via Germania

Disponibil în SUA, Australia și Noua Zeelandă de săptămâna trecută, jocul Pokemon Go a ajuns oficial și în Europa, începând de miercuri putând fi descărcat în Germania, iar în zilele următoare și în alte țări europene, informează AFP.
Iulian Tudor
14 iul. 2016, 11:21
Pokemon Go, jocul mai popular decât pornografia, a ajuns oficial şi în Europa via Germania

Disponibil în SUA, Australia și Noua Zeelandă de săptămâna trecută, jocul Pokemon Go a ajuns oficial și în Europa, începând de miercuri putând fi descărcat în Germania, iar în zilele următoare și în alte țări europene, informează AGERPRES.

Citeşte şi Google Maps te provoacă pe 1 aprilie să-l găseşti pe Pokemon

Noul joc al celor de la Nintendo este de departe cel mai popular joc al verii, scrie digi24.ro. Iar distracția oferită de colectatul pokemonilor pare să fie și mai mare decât pornografia, un „domeniu de interes” foarte popular, pentru ani de-a rândul, pe Internet. Așa se face că în căutările Google, Pokemon a depășit pornografia.

Acest decalaj nu i-a împiedicat însă pe europeni să facă parte din cei care până acum au descărcat de peste șapte milioane de ori acest joc lansat săptămâna trecută de Nintendo. Pasionații europeni de jocuri puteau să descarce direct aplicația pretinzând că sunt domiciliați în una din primele trei țări unde a fost lansat jocul.

Pokemon Go este un joc gratuit, care implică găsirea și capturarea de personaje virtuale Pokemon în diferite locuri din viața reală. Practic utilizatorii se mută din jocul digital în lumea fizică, prin intermediul camerei smartphone-ului lor, făcându-i să descopere locații în viața reală unde pot găsi, face schimb și lupta cu pokemoni.

Pokemon Go a generat deja venituri de mai multe milioane de dolari. Jocul în sine este gratuit însă utilizatorul este stimulat să bage mâna în buzunar dacă vrea să adauge anumite funcții suplimentare, de exemplu pentru a cumpăra alimente pentru hrana monștrilor capturați.

Aplicația, dezvoltată de Niantic Inc, start-up intern al Google-Alphabet, împreună cu Nintendo Co Ltd și Pokémon Company International, a fost lansată în Statele Unite, Noua Zeelandă și Australia la 7 iulie. În mai puțin de o săptămână, a devenit una dintre aplicațiile cele mai descărcate de pe Android Magazin Play. Pokémon GO are mai multe facilități decât Tinder, iar utilizatorii petrec mai mult timp pe acest joc decât pe WhatsApp, Instagram, Snapchat sau Facebook Messenger, potrivit unui studiu SimilarWeb.

Numele Pokemon este o abreviere a cuvintelor Pocket Monsters, ce în traducere înseamnă „monștrii de buzunar”.

Căutările din ultima săptămână, de pe Google, pentru Pokemon Go (albastru) și pornografie (roșu).

Mai mulți oameni au căutat în ultima săptămână noul joc de realitate augmentativă decât pornografia, lucru foarte rar întâlnit. Ultima oară când acest lucru s-a întâmplat a fost în jurul referendumului de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, un eveniment în premieră din istoria de decenii a UE și de impact pentru economia globală.

Acțiunile Nintendo au crescut cu peste 50% de la lansarea jocului Pokemon Go

Joi, titlurile Nintendo au înregistrat la Bursa din Tokyo un avans de 16%, astfel încât de la închiderea ședinței de tranzacționare de vineri creșterea generală este de 56%.

Citeşte şi Mai ţineţi minte CARTOANELE cu POKEMON? Inimaginabila sumă cu care este VÂNDUT cel mai rar dintre ele

Nintendo, care a dezvoltat și jocul Super Mario, se bazează în mod tradițional pe vânzările consolelor de jocuri. Totuși, acestea au încetinit în ultimii ani deoarece din ce în ce mai mulți oameni preferă să joace online și pe dispozitive portabile, scrie Agerpres.

Disponibil în SUA, Australia și Noua Zeelandă de săptămâna trecută, jocul Pokemon Go a ajuns oficial și în Europa, începând de miercuri putând fi descărcat în Germania, iar în zilele următoare și în alte țări europene.

Acest decalaj nu i-a împiedicat însă pe europeni să facă parte din cei care până acum au descărcat de peste șapte milioane de ori acest joc lansat săptămâna trecută de Nintendo.

Pasionații europeni de jocuri puteau să descarce direct aplicația pretinzând că sunt domiciliați în una din primele trei țări unde a fost lansat jocul.

Isteria Pokemon Go a început să creeze probleme grave

Pokemon Go este un joc gratuit, care implică găsirea și capturarea de personaje virtuale Pokemon în diferite locuri din viața reală. Practic utilizatorii se mută din jocul digital în lumea fizică, prin intermediul camerei smartphone-ului lor, făcându-i să descopere locații în viața reală unde pot găsi, face schimb și lupta cu pokemoni.

Pokemon Go a generat deja venituri de mai multe milioane de dolari. Jocul în sine este gratuit însă utilizatorul este stimulat să plătească dacă vrea să adauge anumite funcții suplimentare, de exemplu pentru a cumpăra alimente pentru hrana monștrilor capturați.

Aplicația, dezvoltată de Niantic Inc, start-up intern al Google-Alphabet, împreună cu Nintendo Co Ltd și Pokémon Company International, a fost lansată în Statele Unite, Noua Zeelandă și Australia la 7 iulie.

În mai puțin de o săptămână, a devenit una dintre aplicațiile cele mai descărcate de pe Android Magazin Play.

Pokémon GO are mai multe facilități decât Tinder, iar utilizatorii petrec mai mult timp pe acest joc decât pe WhatsApp, Instagram, Snapchat sau Facebook Messenger, potrivit unui studiu SimilarWeb.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT