Aspirantul favorit la conducerea UKIP va face presiuni asupra noului premier britanic pentru a pune Brexit-ul în aplicare

Favoritul la succesiunea lui Nigel Farage la conducerea Partidului pentru Independența Marii Britanii (UKIP), Steven Woolfe, a declarat joi, cu ocazia lansării campaniei sale, că va face presiuni asupra noului prim-ministru Theresa May pentru a se asigura că aceasta își va respecta promisiunea de a scoate țara din Uniunea Europeană, transmite Reuters.
Filip Stan
14 iul. 2016, 15:21
Aspirantul favorit la conducerea UKIP va face presiuni asupra noului premier britanic pentru a pune Brexit-ul în aplicare

Nigel Farage, unul dintre principalii promotori ai ieșirii țării din UE, și-a anunțat demisia de la șefia partidului, explicând că, prin votul pro-Brexit al concetățenilor săi la referendumul din 23 iunie, și-a îndeplinit obiectivul politic, potrivit Agerpres.

‘Misiunea noastră, împreună, este să ne asigurăm că acest guvern și acest nou prim-ministru respectă dorințele poporului britanic. Brexit trebuie să însemne Brexit. Nu vreo versiune edulcorată, nu o revenire la ce a fost’, a declarat joi Steven Woolf, actual purtător de cuvânt al UKIP pentru migrație și finanțe, într-un discurs către susținători ai formațiunii sale, la Londra.

‘Poporul britanic a votat pentru a ieși din Uniunea Europeană. Poporul a votat pentru ca această Mare Britanie să aibă controlul asupra banilor proprii și să-și facă propriile legi și să-și controleze singură frontierele. Ceea ce poporul britanic a votat, poporul britanic trebuie să primească’, a subliniat el, insistând că UKIP va vorbi în numele celor 17,4 milioane de britanici care au votat pentru Brexit. UKIP a obținut un scor de 12,6% în alegerile legislative din 2015, dar un singur mandat în parlament, potrivit Agerpres.

Citeşte şi David Davis, fost secretar de stat pentru Europa, numit ministru al Brexitului în noul guvern britanic

Votul pentru Brexit la referendumul din 23 iunie a aruncat cele două mari partide, conservator și laburist, în criză. În timp ce Partidul Conservator și-a rezolvat rapid competiția internă, câștigătoare fiind Theresa May, învestită miercuri ca prim-ministru, laburiștii din opoziție urmează să decidă în această vară dacă îl vor reconfirma sau nu la șefie pe Jeremy Corbyn.

Steven Woolfe i-a chemat joi să se alăture UKIP pe votanții laburiști dezamăgiți și pe cei conservatori care au votat pentru ieșirea din UE și ‘s-au trezit acum pe cap’ cu Theresa May. ‘UKIP vă va ura bun-venit. Nigel Farage i-a dat partidului nostru o oportunitate uriașă de a lansa o nouă eră în politica britanică. Noi, în UKIP, trebuie să profităm de această șansă’, a mai spus candidatul la succesiunea lui Farage.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Eroii de la Sevilla în epoca Transfermarkt. Cât ar fi valorat astăzi jucătorii Stelei care au câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986
Capital.ro
EXCLUSIV. Ce rol important ar fi pregătit pentru Ilie Bolojan, după ce a pierdut funcția de premier
Playtech.ro
Sunt obligați taximetriștii și șoferii de ridesharing să aibă scaun pentru copii în mașină? Ce prevede legea
Adevarul
Economistul care a prezis crizele trecute avertizează: Recesiunea este inevitabilă în 2026 și urmează o corecție majoră pe bursă
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiețel de trei ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-o fântână, în județul Bacău. Salvatorii nu au mai putut face nimic
iamsport.ro
Surpriză: Red Bull i-a găsit înlocuitor lui Verstappen!
MediaFlux
Armata Română strigă mobilizarea pentru rezerviști. Județele în care se organizează exerciții în acest an
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi