Principesa Margareta şi principele Radu – primiţi de regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham

Principesa Margareta și principele Radu au fost primiți joi de Regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham, în timpul vizitei oficiale din Marea Britanie, ce are loc între 12 și 15 iulie, informează un comunicat al Casei Regale.
Alina Costache
15 iul. 2016, 08:48
Principesa Margareta şi principele Radu - primiţi de regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham

Întâlnirea a avut un caracter privat, potrivit Agerpres. În prima zi a vizitei, marți, principesa moștenitoare Margareta a vizitat sediul Crucii Roșii Britanice, unde a avut o întrevedere cu reprezentanți ai conducerii organizației naționale. La întâlnire au fost discutate proiectele globale ale organizației, precum și cooperarea dintre societățile naționale britanică și română.

Miercuri, principesa Moștenitoare a susținut, la Institutul Cultural Român din Londra, conferința „Coroana și România modernă”, cu ocazia jubileului de 150 de ani al Coroanei Române. Evenimentul a avut loc în prezența unui mare număr de participanți, membri ai Parlamentului britanic, reprezentanți ai societății civile din Marea Britanie și membri ai comunității românești.

În deschiderea conferinței, au luat cuvântul ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, Andrew Popper, șeful Onorific al Casei Majestății Sale Regelui Mihai I al României și directorul ICR Londra, Dorian Branea.

Cu aceeași ocazie, în Galeria Institutului londonez a avut loc vernisajul expoziției de fotografie „Casa Regală a României în imagini”, realizată de artistul fotograf Daniel Angelescu.

De asemenea, librăria „Cărți Românești” din Londra a amenajat un stand care a cuprins volume cu tematică regală. Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe oferite de principesa Margareta.

Vineri, în ultima zi a vizitei, principesa moștenitoare și principele Radu se întâlnesc cu principele Edward și contesa de Wessex.

Principesa moștenitoare și principele Edward vor discuta despre proiectele fundației „Duke of Edinburgh Award”, care funcționează în România sub patronajul principesei Margareta. Principele Edward și contesa de Wessex reprezintă fundația „Duke of Edinburgh Award” în Marea Britanie și în întreaga lume.

Principele Radu și principele Edward vor aborda subiecte legate de mișcarea paralimpică în Marea Britanie și România. Principele Edward este Patronul Regal al Comitetului Paralimpic britanic, iar principele Radu a acordat de curând Înaltul Patronaj Comitetului Național Paralimpic România.

În cursul vizitei, principele Radu a avut întrevederi legate de mișcarea Invictus Games, susținând participarea sportivilor români la Jocurile Mondiale Invictus de la Toronto, în anul 2017. Alteța Sa Regală a acceptat să ofere Înaltul Patronaj Asociației Voluntarilor Invictus România.

În cursul vizitei oficiale la Londra, Familia Regală a mai avut întâlniri cu reprezentanți ai mediului economic, diplomatic, precum și cu personalități ale societății civile.

Aceasta a fost a opta vizită publică peste hotare a Familiei Regale a României în anul 2016. În luna aprilie, principele Radu a vizitat Republica Turcia și apoi Republica Moldova; în aprilie-mai, principesa moștenitoare și principele Radu au vizitat Regatul Suediei; în luna mai, principesa Maria a vizitat Republica Moldova; în luna iunie, principesa moștenitoare s-a aflat într-o vizită în Elveția, iar principele Radu a efectuat o vizită în Regatul Belgiei. În luna iulie, principesa Maria a vizitat Bulgaria.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Hagi şi FRF, cinci greşeli majore care au dus la un experiment cvasi-eșuat: România – 0 puncte şi 6 goluri primite în 2 meciuri din Liga Naţiunilor
Capital.ro
Cât durează, de fapt, să încarci o mașină electrică: Diferențele dintre Level 1, 2 și 3. Cum alegi corect încărcarea mașinii
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS! Bărbatul de 30 de ani, suspect că i-a luat viața iubitei, s-a predat în Elveția
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Horoscop 29 septembrie 2026. Finalul lunii vine cu o răsturnare de situație! Bani pentru unii nativi, o veste surpriză și planuri schimbate peste noapte
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte