Românii răniţi în atentatul de la Nisa sunt din Buzău. Informaţii despre starea acestora

Cei doi români - soţ şi soţie - răniţi, noaptea trecută, în atacul de la Nisa, de pe Promenade des Anglais, sînt din Buzău.
Filip Stan
15 iul. 2016, 12:55
Românii răniţi în atentatul de la Nisa sunt din Buzău. Informaţii despre starea acestora

Este vorba despre doi tineri – el în vîrstă de 38 de ani, ea avînd puţin peste 30 de ani – care se aflau de circa doi ani în Nisa. Cei doi buzoieni au fost spitalizaţi la un centru medical aflat la circa 7 kilometri distanţă de Nisa. Identitatea tinerilor nu a fost dată publicităţii de Ministerul Afacerilor Externe, dar familiile au fost deja anunţate în legătură cu starea lor.

Iniţial, după atac, cei doi s-au pierdut unul de celălalt. Ei s-au regăsit, în această dimineaţă, într-un salon al spitalului în care se află internaţi. Regăsirea a fost emoţionantă: el într-un scaun cu rotile, avînd fractură de membru inferior, ea aflată sub efectul sedativelor, răspunzîndu-i doar prin mişcări ale ochilor care confirmau că îl aude şi înţelege ce spune.
 
O familie de români care i-a vizitat la spital şi care a vrut să îşi păstreze anonimatul a declarat pentru sansanews.ro că cei doi buzoieni sînt în afara oricărui pericol. „I-am găsit în spital. El are o triplă factură la un picior, este foarte posibil să fi fost lovit de camion. Ne-a povestit că a sărit de pe promenadă. Ea este sedată, are un hematom în zona tîmplei. Medicii spun că nu este în pericol, dar vor să o monitorizeze. Are toate funcţiile vitale bune, dar medicii vor să vadă dacă hematomul se resoarbe”.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Dacă faci atac de panică, folosește acest truc simplu! Te poate calma instant
Fanatik.ro
Invazie alb-albastră la Sofia! Câte bilete primesc fanii Universității Craiova pentru cea mai scurtă deplasare europeană din istorie
Capital.ro
Miliardarul Warren Buffett are un card McGold care îi oferă mâncare gratuită pe viață. Cum a reușit această performanță
Playtech.ro
O nouă taxă de aproape 1 leu pe litrul de carburant, în discuție la nivelul UE. România se opune măsurii
Adevarul
Conflict la vârful puterii în Ucraina. Sîrski îi răspunde lui Fedorov: „Datorită apărării Kievului, astăzi se pot ține briefinguri”. Budanov face un apel disperat la unitate
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Galați, găsită fără suflare în casa concubinului ei. Era moartă de două săptămâni
iamsport.ro
Ioan Andone și-a stăpânit cu greu lacrimile! Răzvan Lucescu: ”Pe tata nu îl mai pot suna, dar dacă aș suna pe cineva acum, ar fi nea Ando”
MediaFlux
Horoscop 17 iulie. O zodie dă lovitura în carieră, iar alta primește o veste care îi poate schimba complet planurile
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România