Anunţ-bombă în tenis. O mare rivală a Simonei Halep este însărcinată

Victoria Azarenka a anunţat pe Instagram că a rămas însărcinată şi urmează să nască la finalul anului.
Filip Stan
16 iul. 2016, 07:34
Anunţ-bombă în tenis. O mare rivală a Simonei Halep este însărcinată

Au trecut câteva săptămâni de când n-aţi mai auzit ceva de la mine. În timp ce mă recuperăm după accidentarea de la genunchi suferită la Roland Garros, am primit o veste de la doctorul meu cum că eu şi iubitul meu vom deveni părinţi la sfârşitul acestui an. Nu pot fi mai fericită decât sunt acum şi mă simt binecuvântată să încep un nou episod în viaţa mea, aceea de a construi împreună o familie.

Chiar dacă voi simţi lipsa competiţiilor, în acelaşi timp sunt încântată de ceea ce urmează. Îmi voi lua timp să devin mai bună în ceea ce priveşte anumite lucruri de care nu am avut timp să mă ocup. Am fost inspirată de mai multe sportive care au revenit în top, în sportul lor, după ce au avut copii, şi plănuiesc să fac şi eu asta. Nu este nimic mai special decât să ajungi părinte, sunt binecuvântată să am astfel de exemple în fiecare ramură a vieţii, care şi-au urmat carierele pe care le iubesc în timp ce îşi creşteau copiii.

Mulţumesc mult familiei, prietenilor, echipei şi sponsorilor! Susţinerea şi încurajările voastre au fost incredibile. Mulţumesc şi fanilor mei! Aştept cu nerăbdare să împărtăşesc această călătorie cu voi„, a scris Victoria Azarenka, pe Instagram.

Fostă numărul 1 mondial, Victoria Azarenka a câştigat de două ori Australian Open. Ea se află pe locul 6 în clasamentul WTA, în spatele Simeni Halep.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Steaua, în topul celor mai bune echipe din istoria fotbalului! Pe ce loc e echipa care a câştigat Cupa Campionilor
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Permisul auto se schimbă. Noi reguli pentru șoferi în toată Europa
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat