Traian Băsescu: Cel mai bun profil de premier sunt eu. Obiectivul PMP pentru alegerile parlamentare

Traian Băsescu, preşedintele PMP, a declarat, miercuri, că ar avea cel mai bun profil de premier. Traian Băsescu a fost întrebat dacă este acord cu declaraţia lui Valeriu Steriu, care afirmat că l-ar putea susţine pe Dacian Cioloş pentru un nou mandat.
Iulian Tudor
20 iul. 2016, 13:02
Traian Băsescu: Cel mai bun profil de premier sunt eu. Obiectivul PMP pentru alegerile parlamentare

UPDATE. Traian Băsescu, președintele PMP, a declarat miercuri, după aprobarea fuziunii cu UNPR, că obiectivul partidului pentru alegerile parlamentare din toamnă este obținerea a 15-20% din voturile românilor.

„Obiectivul este între 15 și 20 procente pentru toamnă”, a spus Traian Băsescu, la finalul reuniunii Congreselor extraordinare ale PMP și UNPR, în cadrul căreia s-a votat fuziunea celor două partide.

Președintele PMP a precizat că încă au mai rămas zone în teritoriu, în mediul rural, unde nici PMP și nici UNPR nu aveau organizații, dar, în general, în urma fuziunii celor două formațiuni, teritoriul este acoperit.

„Încă mai rămân pete albe în mediul rural unde nici noi, nici UNPR nu avem organizații, dar, în general, se rezolvă problema acoperirii teritoriului. În momentul de față avem, la nivel național, cei doi președinți executivi, avem doi prim-vicepreședinți, până luni domnul Steriu îi va desemna și pe ceilalți doi, structurile în teritoriu fuzionează strict pe baza rezultatelor din alegeri, adică acolo unde organizația județeană de la UNPR a obținut un scor mai bun are președinția organizației, acolo unde a obținut PMP are PMP președinția. Cel mai mare obiectiv pe care îl avem la Parlament este să avem grup pentru a putea fi reprezentați în secțiile de votare la alegerile din decembrie”, a menționat Băsescu.

Întrebat dacă sediul UNPR din Kiseleff va fi păstrat după fuziune, Valeriu Steriu a spus că se va decide în perioada următoare.

„Urmează în perioada imediat următoare o așezare pe tot ce înseamnă active în țară, nu doar în Kiseleff. Avem foarte multe locuri în care se suprapun sediile PMP și UNPR, vom face o analiză. Cele mai bune clădiri vor rămâne sediile pentru un singur partid”, a afirmat Steriu.


„Pot fi de acord cu orice, dar cel mai bun profil de premier sunt eu”, a răspuns Traian Băsescu, zâmbind, după congresul prin care UNPR a fost absorbită de partidul său, potrivit Mediafax.

Întrebat dacă şi-ar dori să fie premier, Traian Băsescu a afirmat: „Mi-aţi spus de profil şi atunci v-am spus”.

Fostul preşedintele le-a explicat delegaţilor prezenţi la congres că priorităţile noului partidului ţin de o lege nouă a sănătăţii, depusă de PMP încă din 2015 în Parlament.

„În iarna lui 2012 această lege a scos oameni în stradă la Bucureşti. Şi în 2012 era târziu să modernizăm sistemul de sănătate, dar pentru că se refuză cu obstinaţie, deprecierea sistemului de sănătate va continua”, a spus Băsescu.

Un alt obiectiv trebuie să fie educaţia, adică revenirea la forma iniţială a legii educaţiei elaborată de comisia condură de Mircea Miclea.

De asemenea, noul PMP vrea să existe o interdicţie pentru tăierea pădurilor pentru altceva decât pentru mobilier şi pentru lemne de foc pentru populaţie.

Traian Băsescu a mai spus că bugetul pentru apărare trebuie să fie de 2,2% din PIB anul viitor, subliniind că există proiecte pentru modernizare, dar că acestea nu au finanţare.

Traian Băsescu a mai spus că în mediul rural încă mai rămân pete albe unde nici PMP, nici UNPR nu au organizaţii, afirmând că, în general, teritoriul este acoperit.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Darius de la Mireasa a spus adevărul despre împăcarea cu Alexandru. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi 
Fanatik.ro
David Popovici, ce surpriză! Rusul Kornev a făcut totul public și l-a dat de gol
Capital.ro
România pierde aproximativ 680 MW după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă. Importurile de energie devin principala soluție pentru acoperirea deficitului
Playtech.ro
Cum va fi vremea la mare de Sfânta Maria 2026. Câte grade vor fi pe litoral și cât de caldă ar putea fi apa
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un depozit de uleiuri și mase plastice din Lumina a fost cuprins de foc! În operațiunea de stingere au fost mobilizate echipaje din trei județe
iamsport.ro
Consideră că Becali trebuie să aducă alt antrenor în locul lui Baciu la FCSB: ”Nu ar trebui păstrat principal!”
MediaFlux
Horoscop 13 august. Zi cu ghinion pentru unele zodii! Cine trebuie să fie atent la bani, certuri și decizii greșite
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat