Iohannis a trimis la reexaminare legea privind impozitul forfetar din industria hotelieră şi de alimentaţie publică

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut Parlamentului reexaminarea legii prin care se introduce un nou tip de impozitare în industria hotelieră şi de alimentaţie publică. Şeful statului consideră că modul de calcul nu este echitabil, ducând în unele situaţii la creşterea dărilor, iar în altele la scăderea lor, pentru aceeaşi activitate.
Iulian Tudor
20 iul. 2016, 14:21
Iohannis a trimis la reexaminare legea privind impozitul forfetar din industria hotelieră şi de alimentaţie publică

Legea adoptată de Parlament prevede că operatorii economici ce desfăşoară activităţile hoteliere şi alimentaţie publică vor plăti, indiferent de mărimea cifrei de afaceri şi de nivelul profitului, un impozit specific, calculat pe numărul de locuri de cazare sau mărimea spaţiului alocat activităţii.

Iohannis afirmă în cererea de reexaminare că proiectul „nu realizează pe deplin scopul preconizat de legiuitor”.

Valoarea impozitului stabilit conform noilor reglementări va fi mai mare decât cea plătită conform prevederilor Codului Fiscal pentru anumiţi agenţi economici, în timp ce alţi agenţi economici vor plăti mai puţin decât în prezent pentru aceeaşi activitate desfăşurată, ignorându-se capacitatea de plată a contribuabilului la sfârşitul exerciţiului financiar„, se arată în cererea de reexaminare.

Preşedintele argumentează că operatorii economici ce vor plăti un impozit specific mai mare decât cel determinat conform prevederilor Codului Fiscal în vigoare vor fi nevoiţi să găsească resurse financiare pentru a achita impozitul, ceea ce va conduce fie la creşterea gradului de îndatorare şi, implicit la reducerea investiţiilor, fie la adoptarea unor practici de evaziune fiscală sau chiar la închiderea activităţii.

Prin faptul că pentru anumiţi agenţi economici introducerea impozitului specific va determina, în concret, o obligaţie bugetară mai mică decât cea care ar fi stabilită în temeiul Codului Fiscal, se poate interpreta că aceştia beneficiază de un avantaj selectiv în raport de ceilalţi, care se află în aceeaşi situaţie„, mai spune Iohannis, explicând că acest sistem ar putea fi interpretat ca reprezentând ajutor de stat.

Astfel, preşedintele Iohannis afirmă că ar fi oportună şi consultarea Comisiei Europene.

Camera Deputaţilor a adoptat, la finalul lunii iune, Legea privind impozitul specific al unor activităţi care, prin derogare de la Codul Fiscal, instituie un nou sistem de impozitare în industria hotelieră şi de alimentaţie publică, impozitul specific fiecărui agent economic fiind calculat în funcţie de mai multe variabile, precum zona, coeficientul sezonier şi coeficientul de categorie a hotelului sau pensiunii.

Singurii opozanţi din Parlament ai proiectului au fost deputaţii UDMR.

Motivarea instituirii unui impozit specific acestor sectoare de activitate este legată de nivelul mare al evaziunii fiscale, legea fiind necesară, se arată în expunerea de motive, din ”necesitatea asigurării unui tratament fiscal echitabil în mediul economic care să respecte principiul proporţionalităţii. Noua modalitate de impozitare aplicabilă contribuabililor din sectorul turistic, restaraunte şi alimentaţie publică, va conduce la promovarea unei etici în afaceri, prin eliminarea unei concurenţe neloiale, creşterea conformării voluntare şi stimularea investiţiilor.

Proiectul este susţinut de reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), car susţin că impozitul specific va aduce de trei ori mai mulţi bani la buget decât impozitul pe profit, urmând să stimuleze şi investiţiile în turism pentru că se aplică şi celor care ţin unităţile închise şi care vor fi obligaţi fie să le vândă, fie să investească pentru redeschiderea lor.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ultima postare a femeii din Râmnicu Vâlcea, moartă în urma unei intervenții estetice! Avea doar 45 de ani
Fanatik.ro
De ce nu-l vrea, de fapt, Mihai Stoica pe Marius Șumudică antrenor la FCSB: „Acolo s-a rupt totul!”
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 29 aprilie. Benzina și motorina s-au scumpit din nou. Cât plătesc șoferii înainte de 1 Mai
Playtech.ro
Legea salarizării la stat 2026. Cine pierde, cine câștigă şi care este cel mai negru scenariu
Adevarul
China construiește mașina de „unică folosință”. Cât costă un astfel de vehicul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | „Lucrurile erau deja împărțite!” Ce s-a întâmplat, de fapt, între Valentin Sanfira și Codruța Filip înainte de divorț. Dezvăluirile avocatului Adrian Cuculis
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O doctoriță de 42 de ani din București, găsită spânzurată de aparatul de aer condiționat. Aceasta ar fi rămas fără loc de muncă în urmă cu câteva luni
iamsport.ro
Un club din SuperLiga ar urma să fuzioneze cu altă echipă, iar mai mulți membri ai Generației de Aur ar fi așteptați să semneze: ”Ăsta e următorul pas”
MediaFlux
PAPARAZZI Soția lui Dan Petrescu, aproape de marele antrenor! Adriana Petrescu a rămas alături de fiica sa în România
stirilekanald.ro
De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR