LISTĂ cu SFATURI pentru utilizatorii care joacă Pokemon Go

Evitarea descărcării de aplicații false care se prezintă drept actualizări ale Pokemon Go, trimise pe adresa personală de e-mail, precum și a procesului de decodare a sistemului de operare a dispozitivului, sunt doar câteva dintre sfaturile specialiștilor Bitdefender pentru utilizatorii jocului Pokemon Go, devenit viral la nivel global, disponibil recent și pentru piața din România.
Iulian Tudor
21 iul. 2016, 10:40
LISTĂ cu SFATURI pentru utilizatorii care joacă Pokemon Go

„Aplicațiile de mobil populare sunt folosite frecvent de către atacatori ca momeală pentru oameni neatenți, în special prin descărcarea de aplicații periculoase din magazine neoficiale. Utilizatorii trebuie să instaleze aplicații doar din magazine oficiale, precum App Store sau Google Play, și să verifice după instalare permisiunile pe care le acordă. De exemplu, unele aplicații pot acorda dezvoltatorilor drepturi abuzive, precum acces la localizare, microfon, lista de mesaje scrise sau agenda telefonică”, spune Alexandra Gheorghe, specialist în securitate al Bitdefender.

Potrivit unei informări Bitdefender, transmise joi AGERPRES, în contextul exploziei fenomenului Pokemon Go, un prim sfat pentru utilizatorii noului joc este de a evita descărcarea aplicației Pokemon Go din magazinele neoficiale care oferă versiuni modificate ale jocului. „Utilizatorii pasionați de aceste jocuri tind adesea să caute după un timp variante modificate sau îmbunătățite cu noi hărți sau personaje, menite să le capteze atenția”, notează specialiștii.

De asemenea, importantă este instalarea unei soluție de securitate destinată telefonului mobil, capabilă să identifice aplicațiile periculoase înainte de instalare și să descopere cât de agresive sunt cele deja instalate, dar și verificarea comentariilor legate de orice aplicație și datele despre producătorul acesteia înainte de a o instala.

„Când instalați aplicația pe un sistem de operare iOS sau Android, observați ce permisiuni vi se solicită și înlăturați-le pe cele inutile, mai ales pe cele care nu afectează în mod real funcționalitățile jocului. În acest caz, parcurgeți următorii pași: pentru Android, navigați pe pagina de securitate Google și căutați Pokemon Go; pentru iOS, navigați în setări și găsiți aplicația; selectați Pokemon Go și apoi Remove pentru a înlătura accesul complet la date nenecesare, precum camera foto a dispozitivului; reporniți apoi jocul pe dispozitiv”, se menționează în lista de sfaturi Bitdefender.

În același timp, utilizatorii Pokemon Go sunt sfătuiți să citească atent rubrica de „Termeni și condiții” pentru a ști cum sunt prelucrate datele cu caracter personal și cine le poate accesa. Totodată, ca regulă generală, nu este indicată descărcarea de aplicații false care se prezintă drept actualizări ale Pokemon Go, trimise pe adresa personală de e-mail.

Nu în ultimul rând, posesorii unui smartphone produs de către Apple trebuie să evite procesul de decodare a sistemului de operare a dispozitivului, cunoscut și sub denumirea de jailbreak, întrucât acesta dezactivează mediul controlat de securitate a sistemului de operare iOS și permite accesul aplicațiilor la diverse funcționalități ale telefonului, fără a mai cere permisiunea utilizatorului.

Pokemon Go este un joc gratuit, care implică găsirea și capturarea de personaje virtuale Pokemon în diferite locuri din viața reală. Practic, utilizatorii se mută din jocul digital în lumea fizică, prin intermediul camerei smartphone-ului lor, făcându-i să descopere locații în viața reală unde pot găsi, face schimb și lupta cu pokemoni. Jocul în sine este gratuit, însă utilizatorul este stimulat să bage mâna în buzunar dacă vrea să adauge anumite funcții suplimentare.

Numele Pokemon este o abreviere a cuvintelor Pocket Monsters, care în traducere înseamnă ”monștri de buzunar”.

Interesul generat de jocul Pokemon Go a permis grupului japonez Nintendo să-și depășească, recent, rivalul Sony în termeni de capitalizare bursieră, în condițiile în care valoarea acțiunilor producătorului de jocuri video s-a dublat în perioada ce a trecut de la lansarea pe piață a jocului.

Jocul Pokemon Go, lansat luni și pe piața din România, a devenit în scurt timp un succes major în rândul a milioane de utilizatori din întreaga lume.

Citeşte şi Cele mai tari REPLICI DE AGĂŢAT după nebunia creată de Pokemon GO

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Europa se pregătește pentru era reginelor! Majoritatea tronurilor vor fi ocupate de femei
Fanatik.ro
Lovitura teribilă pentru U Cluj. Ce suspendare îl așteaptă, de fapt, pe Cristiano Bergodi
Capital.ro
Un nou partid în România, cu Călin Georgescu președinte. 2 nume mari vor lipsi sigur din el: L-au folosit și trădat
Playtech.ro
Actul care trebuie depus de două ori pe an de anumiţi pensionari. Legea a intrat în vigoare în 2024
Adevarul
Lumea în pericol. Verdict sumbru după raportul de la Munchen: „Garanțiile de securitate se diluează. Rusia încă are forța să facă o nefăcută”
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Afaceristul Sorin Ciprian Iacob s-a stins din viață în urma unui grav incident rutier, în Ciortești! UPDATE: Femeia însărcinată și copilul și-au pierdut viața la spital
iamsport.ro
A auzit ce a spus MM Stoica și a șters pe jos cu el: ”Arată nivelul lui mental, e același scriitor prolific în închisoare care a bătut un suporter! Mai țineți minte FCSB - Viitorul 2-5?”
MediaFlux
Anunț pentru românii care așteaptă pensia pe card
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj