Bilanţ DNA pe iunie: Un preşedinte de CJ, un prefect şi un judecător, printre cei 94 de inculpaţi condamnaţi definitiv

Un președinte de consiliu județean, un prefect și un judecător se numără printre cei 94 de inculpați condamnați definitiv în luna iunie pentru fapte de corupție, în dosare instrumentate de DNA.
Filip Stan
21 iul. 2016, 12:23
Bilanţ DNA pe iunie: Un preşedinte de CJ, un prefect şi un judecător, printre cei 94 de inculpaţi condamnaţi definitiv

„În cursul lunii iunie 2016, (…) au rămas definitive 31 de hotărâri judecătorești prin care au fost condamnați 94 de inculpați, dintre care: un judecător, un avocat, un președinte consiliu județean, doi primari și doi viceprimari de municipiu, un prefect, un director al unei stațiuni de cercetare, doi ofițeri de poliție, doi inspectori finanțe publice, trei consilieri de primăriei”, se arată într-un comunicat al DNA. 

Conform aceleiași surse, pedepsele primite de cei 94 de inculpați sunt cuprinse între șase luni de închisoare cu amânarea pedepsei și 15 ani și opt luni de închisoare.

„Având în vedere că, în multe cazuri, între pronunțarea deciziilor, motivarea acestora și transmiterea acestor decizii de către instanțele de judecată, în format electronic, se înregistrează o anumită diferență de timp, DNA a decis publicarea unor informări cu privire la soluțiile de condamnare definitive, la momentul pronunțării acestora, sub formă de comunicate de presă. În acest fel, DNA răspunde cerinței de informare a opiniei publice asupra întregului proces penal în cazuri de mare corupție, inclusiv asupra finalității dosarelor trimise spre judecare”, se mai menționează în comunicat.

Citeşte şi: Departamentul de Luptă Antifraudă are un nou şef. Ce dosare grele a instrumentat Marius Cătălin Vartic

 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
La trei ani de la moartea marelui fotbalist, soția acestuia a făcut un anunț neașteptat: ”Vorbește din nou cu el”
Capital.ro
Montarea repartitoarelor de căldură. Măsura care se pregătește pentru românii conectați la încălzirea centrală. Când ar putea deveni obligatorie
Playtech.ro
'Mira-m-aș' sau 'miram-aș'? Cum se scrie corect și care este explicația
Adevarul
O fotografie cât o mie de cuvinte, cu Maia Sandu. Detaliul surprins la plecarea din Grecia spre Olanda
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Taxă pe electrocasnice în Uniunea Europeană. Pe listă intră frigiderele și mașinile de spălat
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”