Traian Băsescu: Cer public să fiu audiat ca martor în dosarul Alinei Bica

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică seară, într-o emisiune la România TV, la care a participat şi Alina Bica, că cere public să fie audiat ca martor în dosarul acesteia şi că i se refuză acest drept. El a mai spus că nu mai poate rămâne neutru legat de câteva persoane şi că nu va "răbda" ca "acest stat să se transforme în unul mafiot, în care doi indivizi, Kovesi şi Coldea, să spună cine să fie arestat că nu le-a cântat în strună".
Filip Stan
24 iul. 2016, 19:34
Traian Băsescu: Cer public să fiu audiat ca martor în dosarul Alinei Bica

Traian Băsescu a intervenit telefonic într-o emisiune la care a participat, în studio, fosta şefă a DIICOT Alina Bica, judecată pentru fapte de corupţie în legătură cu activitatea sa la ANRP. Fostul şef al statului a spus că i se refuză dreptul de a fi martor în procesul acesteia şi că va fi un moment în care va începe să vorbească public.

„Aş putea fi chemat ca martor în procesul Alinei Bica să spun mult mai multe decât v-aş putea spune dumneavostră. Mi se refuză dreptul de a fi martor în procesul Alinei Bica, ceea ce e foarte greşit. Va fi un moment în care voi începe să vorbesc public. Instituţiile statului nu pot transforma statul într-unul mafiot, care dispune arestări după bunul plac. Alina Bica a făcut obiectul unor denigrări, au fost discuţii repetate. Am avertizat: «Opriţi-vă!», dar şi-au dus treaba la capăt pentru că nu le-a devenit slugă. Vreau să fiu martor în procesul doamnei Bica. Instanţele au refuzat şi nu este corect. Cer public să fiu audiat legat de Bica, Udrea şi fostul preşedinte ANI, în instanţă”, a declarat Traian Băsescu la România TV.

„Aştept să fiu chemat în instanţă cu uşile închise. Statul nu trebuie făcut praf, ori în dosarul Bica ce s-a întâmplat din 2015 încoace e mizerabil”, a continuat Băsescu, arătând că el a fost primul care, la sesizarea Elenei Udrea, a tras semnalul că la ANRP este ceva în neregulă.

Fostul şef al statului a mai spus că falsul nu poate merge la nesfârşit şi că va apăra „oameni corecţi în situaţii dificile”.

„Azi ştiu ca procurorul Sutiman zice «să-l trimitem pe Băsescu în judecată, că a înspăimântat-o pe doamna Firea. Totul are o limită, falsul nu poate merge la nesfârşit. Voi apăra oamenii corecţi în situaţii dificile şi voi apăra statul de drept în România. Am vrut să construiesc un stat de drept, nu unul în care doi indivizi, Kovesi şi Coldea, să spună cine să fie arestat că nu le-a cântat în strună. Nu mai pot rămâne neutru legat de câteva persoane (…) Nu voi răbda sa se transforme în stat mafiot instituţii în care am investit enorm. Când au crezut că sunt libere, au trecut la acţiuni mafiote nişte indivizi depozitari de informaţii incredibil de importante. O să-i opresc eu, indiferent care sunt costurile. S-a depăşit o limită de funcţionare a statului de drept”, a mai spus Traian Băsescu.

Alina Bica i-a mulţumit lui Traian Băsescu pentru intervenţia sa.

„Apreciez ce a făcut domnul Băsescu în această seară, îi mulţumesc, e un gest de mare onoare”, a spus Bica.

În decembrie 2014, Alina Bica, fosta şefă a DIICOT, a fost trimisă în judecată în dosarul despăgubirii frauduloase a omului de afaceri Gheorghe Stelian de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).

Bica făcea parte, la data faptelor, din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de la ANRP, alături de Crinuţa Dumitrean, fostă şefă a ANRP, Sergiu Diacomatu şi Remus Baciu, foşti vicepreşedinţi ai instituţiei, deputatul Cătălin Teodorescu, Dragoş George Bogdan, fost vicepreşedinte al ANAF, Oana Vasilescu şi Lăcrămioara Alexandru. Celălalt membru al comisiei, deputatul Marko Attila, va fi cercetat separat deoarece a plecat din ţară.

Ei sunt acuzaţi de abuz în serviciu pentru că ar fi aprobat despăgubirea lui Gheorghe Stelian cu 89 de milioane de euro, pentru un teren din Bucureşti supraevaluat cu 62 de milioane de euro.

Gheorghe Stelian şi expertul evaluator Emil Nuţu au fost, de asemenea, trimişi în judecată.

În acest dosar a fost arestat şi omul de afaceri Dorin Cocoş, suspectat că a solicitat 10 milioane de euro de la Gheorghe Stelian pentru a interveni pe lângă comisia de la ANRP.

Citeşte şi: Ponta îi răspunde lui Băsescu: În 2012- 2015 am finalizat şi contractat cel mai mare număr de km de autostrăzi

DailyBusiness
România poate deveni furnizor regional de kerosen pentru Europa
Spynews
Cântăreț celebru, arestat după ce o fată dezmembrată a fost găsită în portbagajul mașinii lui! Fanii sunt în stare de șoc
Fanatik.ro
Gestul neașteptat făcut de Victoria Beckham în scandalul cu fiul său cel mare, Brooklyn: ”Am încercat mereu”
Capital.ro
Se lasă pensia moștenire. Urmașii vor primi banii strânși. Ghid pentru moștenirea pensiei private din Pilonul II
Playtech.ro
Cât vei plăti pe transportul cu metroul în București după 1 mai 2026. Cât ajunge abonamentul lunar și unde se duc banii. Tabel cu noile prețuri
Adevarul
Mesajul viral al unui influencerițe adresat lui Putin a „atins” milioane de ruși. Kremlinul respinge acuzațiile
wowbiz.ro
„Nu va mai avea cine să plătească pensiile”. Avertisment dur despre marea pensionare care poate bloca România
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pensiile nu vor mai putea fi plătite? Avertismentul specialiștilor despre marea pensionare care va afecta sistemul din România
iamsport.ro
Radu Banciu, impresionat de un fotbalist român: ”Probabil, cel mai bun din lume”
MediaFlux
Sâmbăta Luminată, tradiții și semnificații. Ce nu ar fi bine să faci astăzi
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj