ATENTATE PARIS. Doi suspecţi, predaţi Franţei de către Austria

Austria va preda justiție franceze doi bărbați suspectați că intenționau să participe la atentatele de la Paris din 13 noiembrie și care au fost arestați într-un centru de refugiați, în luna decembrie, au anunțat miercuri surse concordante, relatează AFP.
Filip Stan
27 iul. 2016, 19:31
ATENTATE PARIS. Doi suspecţi, predaţi Franţei de către Austria

Cei doi bărbați sunt Adel Haddadi, un algerian, și Mohamad Usman, un pakistanez, cu vârsta de 28 și respectiv 34 de ani la arestarea lor pe 10 decembrie, la Salzburg (vest).

Un tribunal din Linz (nord) a respins miercuri apelul depus de Mohamad Usman împotriva predării sale Franței, a declarat o sursă judiciară.

O sursă apropiată anchetei a confirmat pentru AFP transferul apropiat al celor doi bărbați pe numele cărora a fost emis de către Franța mandat de arestare european.

Suspectul algerian s-ar fi alăturat organizației jihadiste Stat Islamic (SI) în februarie 2015 și pakistanezul este descris ca fiind un pirotehnician pentru două grupări jihadiste pakistaneze apropiate rețelei Al-Qaida. Atacurile comise în noiembrie la Paris s-au soldat cu 130 de morți și 350 de răniți.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
„Ne-a spus că are alte opțiuni”: românul care a jucat contra lui Messi refuză să joace pentru România
Capital.ro
2.150 de locuri scoase la concurs în școlile de poliție. Locurile disponibile și organizarea admiterii
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Notă de plată usturătoare la o cafenea din Veneția: cât a plătit o turistă pentru muzica ascultată în timpul mesei
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol.. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ploile torențiale fac ravagii în Spania. Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost luat de ape, iar transporturile au fost puternic afectate
iamsport.ro
BOMBĂ! David Popovici s-a întâlnit cu legendara Oprah și a postat câteva cuvinte
MediaFlux
Mama Mădălinei Apostol a leșinat la înmormântare. A fost luată cu ambulanța de la procesiune | Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte