Anca Serea şi Adi Sînă se pregătesc să plece într-o vacanţă romantică. Cei cinci copii nu îi împiedică să se distreze

Anca Serea şi Adi Sână au avut parte de o vacanţă minunată alături de cei cinci copii. Distracţia însă, nu s-a terminat pentru că cei doi îndrăgostiţi vor să plece singuri într-o vacanţă romantică.
Alina Costache
28 iul. 2016, 08:14
Anca Serea şi Adi Sînă se pregătesc să plece într-o vacanţă romantică. Cei cinci copii nu îi împiedică să se distreze

Prezentatoarea TV a spus că aceasta este doar prima vacanţă dintr-un şir mai îndelungat de vacanţe, care unele vor fi cu copiii, altele în doi.

„În vacanţă a fost foarte frumos, a fost o vacanţă aşteptată. Ne-am bucurat de soare, de mare, de copii, am petrecut foate mult timp cu ei. Am avut zile superbe pentru că… Moise, fiind prima lui vacanţă am avut emoţii, fireste, totul a decurs normal. Mă trezesc cam la 3 ore, de 3 ori pe noapte. Eu cu Moise ieşeam dimineaţa devreme şi seara foarte târziu şi cumva ne-am împărţit programul. Fie mergea Adi cu mama cu ei la plajă. Nu a fost nimic complicat. Poate din afară se vede complicat, dar noi ne-am obişnuit. Urmează să mergem şi în vacanţe, într-un parc de distracţii de lângă Olanda. Eu cu Adi o să mergem în Toscana, avem planuri. Există multe vacanţe în primul rând pentru copii că ei sunt cei mai importanţi, dar există şi mici şi scurte vacanţe pentru părinţi”, a declarat Anca Serea pentru „Star Matinal”, de la Antena Stars, potrivit spynews.ro.

Anca Serea a mărturisti că deşi are cinci copiim îşi face timp să meargă şi în cluburi împreună cu soţul său. „Da, daca Adi are concerte merg şi eu cu el. Sau, na, mai mergem şi noi ca îndrăgostiţii”.

Anca Serea şi Adrian Sînă au împreună trei copii: Noah (3 ani şi jumătate), Ava (2 ani) și Moise, născut pe 20 mai. Vedeta Prima TV a mai fost căsătorită, cu afaceristul Filip Poplingher, însă a rămas văduvă la numai 28 de ani, după ce soţul său a murit de cancer. Din mariajul cu el mai are doi copii, pe David (14 ani) şi pe Sara (7 ani).

Citeşte şi Anca Lungu a făcut anunţul pe Facebook: „Oficial suntem patru!”

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Risc de pandemie de hantavirus? Medicii explică de ce nu trebuie să ne facem griji. „Astea sunt principiile în epidemiologie”
Capital.ro
România, în criză economică. Sorin Grindeanu critică politica financiară a Guvernului: Acesta este adevărul crud și dur despre Ilie Bolojan
Playtech.ro
Ce îi face pe clienți să cumpere mai mult din supermarketuri. Strategia retailerilor după ce un magazin a fost urmărit timp de trei luni
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Răsturnare de situație la Kremlin! Vladimir Putin, dispus să negocieze cu UE. Care este condiția Rusiei
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi