Pictorul Paul Gherasim a murit

Pictorul Paul Gherasim a murit la 3 august 2016, la vârsta de 91 de ani.
Filip Stan
03 aug. 2016, 12:11
Pictorul Paul Gherasim a murit

Paul Gherasim s-a născut la 25 iunie 1925, la Botești, județul Suceava. A studiat desenul cu pictorul Nicolae Dărăscu, iar pictura cu Jean Alexandru Steriade, la Academia de Arte Frumoase din București (1943-1947).

Din anul 1946, a participat la principalele expoziții oficiale. Prima expoziție personală a avut loc în 1965, la Galeria Galateea din București. A participat aproape permanent, de atunci, la manifestări organizate de muzee și galerii din țară și din străinătate, obținând numeroase premii, burse de studii și călătorind.

În anul 1985, are inițiativa înființării grupului „Prolog”, cu un program de asumare a conceptului de „ordine divină” care fertilizează natura. Din acest grup fac parte artiști de primă mărime, precum Constantin Flondor, Ion Grigorescu, Horea Paștina etc.

În lucrările sale, artistul simplifică imaginea până la esență: „Logosul”, „Octogonul”, „Bolta”, „Însemnarea”, compoziții cu Iisus spiritualizat, purtat pe brațe într-o lumină gri-albăstruie sunt doar câteva dintre temele studiate îndelung, în cultul zugravilor de biserici.

Împreună cu membrii fondatori ai grupului „Prolog”, a organizat numeroase expoziții, dintre care le amintim pe cele din cadrul galeriei „Căminul Artei” din București (1985, 1986, 1987, 1989 și 1990); din galeria „Artexpo” din București (1991); din galeria „Catacomba” din București (1992 și 1996); din cadrul galeriei „Arte Fiera” din Bologna (1994); din palatul Correr din Veneția (1994); din Muzeul de Artă din Timișoara (1994); din orașul Limasol, din Cipru (1995); din cadrul galeriei „28” din Timișoara (1996, 1999 și 2002); din cadrul galeriei „Ludovic” din București (2000); din cadrul galeriei „Anticariat Curtea Veche” din București (2001 și 2004); din cadrul Muzeului de Artă din Arad (2004); din cadrul Muzeului de Artă din Alba Iulia (2006); din galeria „Anticariat Curtea Veche” din București (2010); din cadrul galeriei „Zikkurat” din Budapesta (2010), notează site-ul crestinortodox.ro.

De-a lungul întregii sale activități, Paul Gherasim a fost distins cu numeroase premii: premiul al doilea al „Salonului de Primăvară” pentru Pictură (1946); premiul pentru Pictură al Uniunii Artiștilor Plastici (1961); premiul revistei „Arta” (1972); Marele Premiu al Uniunii Artiștilor Plastici (1979); premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1995); premiul revistei „Cuvântul” (2006). În 2001, a primit ordinul „Steaua României” în grad de Comandor, iar în 2002, i-a fost acordată, de către Patriarhia Română, distincția „Crucea Patriarhală”.

În 2016 a publicat la Editura Doxologia, a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, albumul de fotografie ”Urma Sfântului Apostol Andrei”, potrivit site-ului edituradoxologia.ro. Tot la editura ieșeană sunt în curs de apariție alte două volume sub semnătura pictorului Paul Gherasim: ”Ștergerea urmelor” și ”Biserica lui Hristos”.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Soția lui Duckadam a răbufnit din cauza indemnizațiilor de merit pentru Steaua 86: „Este inadmisibil! Helmut a fost lăsat de izbeliște de Armată!”
Capital.ro
Salariile din resurse umane: cât câștigă un recrutor, un analist HR și un manager
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT