Războiul declaraţiilor între Dragnea şi Cioloş. Preşedintele PSD: Îi voi răspunde „croitoraşului cel viteaz”

Liviu Dragnea, președintele PSD, a acuzat, vineri guvernul că a modificat ilegal legea organică ce se referă la Codul fiscal. Liviu Dragnea insistă că prevederile legii sunt clare în privinţa scutirilor pentru veterani.
Filip Stan
05 aug. 2016, 10:47
Războiul declaraţiilor între Dragnea şi Cioloş. Preşedintele PSD: Îi voi răspunde

UPDATE Liviu Dragnea a citat din articolul 456 al Codului fiscal care prevede că scutirile de la plata taxelor și impozitelor pe clădiri se referă atât la clădirile și terenurile aflate în proprietatea cât și la cele aflate în co-proprietatea veteranilor de război și a văduvelor acestora.

„De ce am început să mă gândesc serios la moțiunea de cenzură? Luăm prima dată subiectul pus public de domnul Cioloș, care vrea să fie ca și Croitorașul cel viteaz. Vorbim de disputa privind impozitele și taxele pentru veteranii de război și pentru celelalte categorii. Dumnealor au spus că au fost obligați să pună acele articole în hotărârea de guvern, de interpretare a Codului fiscal, pentru că, vezi Doamne, este o greșeală în Codul fiscal sau o scăpare. Este o minciună. În Codul fiscal (…) se spune la articolul 456 că nu se datorează impozite sau taxe pentru clădiri pentru: clădirea folosită ca domiciliu și/sau alte clădiri aflate în proprietatea sau co-proprietatea persoanelor prevăzute la respectivul articol, din Ordonanța privind recunoașterea drepturilor personalului Armatei participant la acțiunile militare și a drepturilor acestuia, și a urmașilor celor decedați. Nu se datorează impozite și taxe pentru clădirile aflate în proprietatea sau co-proprietatea veteranilor de război, a văduvelor de război. La toate aceste articole se vorbește explicit de clădiri aflate în proprietate și/sau co-proprietate. Codul fiscal este foarte clar, noi când l-am adoptat am dezbătut acest lucru. Scutirile de taxe și impozite se referă la atât clădirile și terenurile aflate în proprietate cât și co-proprietate. Ce a făcut acest guvern? Pentru faptul că funcționarii din Ministerul de Finanțe, în orice act normativ, caută să vadă cum mai pot lua câțiva lei de la fiecare român, indiferent de condiția socială, au venit și au interpretat într-un mod ilegal, de fapt au modificat într-un mod ilegal, au completat într-un mod ilegal o lege organică”, a declarat Liviu Dragnea, citat de Agerpres.

Potrivit liderului social-democrat, faptul că Guvernul Cioloș a adoptat o hotărâre prin care veteranii de război și militarii care au luptat în teatrele de operații au rămas fără drepturile prevăzute în Codul fiscal este „o dovadă de dispreț” față de români pe care, dacă actualul executiv nu și-o va cenzura, o face face PSD prin moțiune.

 

Liviu Dragnea, președintele PSD, a declarat, vineri, la Vaslui, că îi va răspunde premierului Dacian Cioloș pe tema drepturilor veteranilor de război, după ședința Comitetului Executiv Național al partidului.

„O să îi răspund croitorașului cel viteaz după Comitetul Executiv Național și o să arăt și minciuna și atitudinea incalificabilă a guvernului, și față de fondul problemei, și de comunicare. Nu are nevoie să modifice Codul Fiscal, au modificat Codul Fiscal prin hotărâre de guvern. Mă voi documenta după CEx. Este o ilegalitate foarte serioasă, din păcate”, a spus Dragnea.

Dacian Cioloş a declarat recent că sunt greşeli în Codul Fiscal în cazul veteranilor de război şi că va da o ordonanţă de urgenţă care să le repare. Subiectul a pornit un adevărat război între şeful Guvernului şi presedintele celui mai mare partid politic din Romania, PSD. Liviu Dragnea a ameninţat tehnocraţii cu moţiune de cenzură.

Scandalul a pornit după ce Guvernul a decis că sunt scutiţi de impozitul pe proprietate militarii care au luptat în al Doilea Război Mondial şi în Teatrele de Operaţiuni, nu şi familiile acestora.

„Îi cer premierului Cioloş ca, urgent, să anuleze efectele acestei noi şi uluitoare dovezi de dispreţ la adresa românilor. România este o ţară care îşi cinsteşte eroii, încă mai este aşa ceva. Dacă acest Guvern nu va şti să-şi cenzureze măcar acest dispreţ, îl va cenzura PSD prin moţiune”, declara Liviu Dragnea.

Joi, premierul Dacian Cioloș a anunțat că a cerut Ministerului de Finanțe să analizeze posibilitatea de a permite în continuare veteranilor și familiilor lor să plătească impozitul cu deducerile la care au dreptul, insistând asupra faptului că guvernul său este acuzat pe nedrept pentru „aberații” care se regăsesc în Codul fiscal şi care nu a fost elaborat de Executivul pe care îl conduce.

„N-am nicio dispută cu nimeni. Suntem acuzați pe nedrept pentru lucruri care au scăpat probabil celor care au elaborat Codul fiscal și în niciun caz nu e acest guvern cel care a elaborat Codul fiscal. Noi am elaborat normele de aplicare, dar normele nu pot să rezolve eventuale scăpări sau eventuale probleme care nu au fost clarificate la vremea respectivă în Codul fiscal. (…) Am respins ideea că acest guvern, așa cum s-a spus, cu dispreț față de veterani — și mă surprinde un pic modul ăsta de exprimare — că noi am fi introdus taxe suplimentare sau că am fi pus veteranii să ramburseze niște bani. Sunt niște prevederi în Codul fiscal pe care guvernul trebuie să le aplice. Recunosc că sunt acolo niște aberații, așa cum am mai găsit aberații pe care a trebuit să le corectăm între timp. De trei ori am modificat până acum Codul fiscal, tocmai pentru a rezolva anumite probleme care au fost create atunci când a fost elaborat Codul fiscal, nu de către acest guvern”, a precizat prim-ministrul.

De decizia guvernului este lovită şi familia regală. Regina Ana a ajuns să fie trecută de statul român pe lista datornicilor. Majestatea sa are de plătit zeci de mii de lei Fiscului.

„Îi cer, de aceea, premierului Cioloş ca, urgent, să anuleze efectele acestei noi şi uluitoare dovezi de dispreţ la adresa românilor. România este o ţară care îşi cinsteşte eroii, încă mai este aşa ceva. Dacă acest Guvern nu va şti să-şi cenzureze măcar acest dispreţ, îl va cenzura PSD prin moţiune”, a punctat liderul PSD.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Un celebru fotbalist român a purtat brățară de monitorizare dintr-o eroare! Fosta soție l-a reclamat, dar instanța i-a dat dreptate lui
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Ce mai face și cum arată Raluca Zenga. La 43 de ani, fosta soție a lui Walter Zenga e absolut superbă
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la casă. Ce copac trebuie neapărat să plantezi în curte
Playtech.ro
Cea mai frecventă greșeală din limba română. Simplă la prima vedere, dar 9 din 10 români o fac
Adevarul
Un caz care zguduie America. Ce l-a împins pe Tyler Robinson să-l ucidă pe Charlie Kirk? Povestea studentului „rătăcit ideologic” crescut într-o familie MAGA
wowbiz.ro
El este Răzvan, băiatul de 13 ani care a murit în fața școlii. Martorii povestesc cum au decurs ultimele clipe din viața sa
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
Imaginile cu cea mai frumoasă hocheistă au stârnit controverse. „Abia dacă acoperă ceva”
kanald.ro
Bursele tăiate ar putea fi reintroduse în sistem. Anunțul făcut de ministrul Educației
Cancan.ro
O nouă tragedie în clanul Pian! Lider Nicușor a murit în Penitenciarul Rahova, la doar 42 de ani
iamsport.ro
Dani Coman a sărit să bată un președinte de club: ”Am zis să văd dacă e greu biroul și dacă stă bine pe el”
MediaFlux
Ziua Crucii. Ce este interzis să faci pe 14 septembrie
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor