Primul bombardament al danezilor împotriva Statului Islamic din Siria

Avioane daneze au bombardat vineri în premieră obiective ale grupării jihadiste Stat Islamic (SI) din Siria, în condițiile în care Copenhaga și-a extins participarea la lupta împotriva organizației teroriste dincolo de Irakul vecin, informează Reuters, citată de Agerpres.
Filip Stan
05 aug. 2016, 13:56
Primul bombardament al danezilor împotriva Statului Islamic din Siria

Patru avioane F-16 au bombardat orașul Raqqa, așa-numita capitală a Stat Islamic (SI), vizând unități de comandă, depozite de arme și muniții și personal combatant, a anunțat Statul Major danez.

Danemarca, este membră NATO, este angrenată în coaliția internațională condusă de SUA împotriva Stat Islamic, care a înființat un califat în câteva regiuni din Irak și Siria, potrivit Agerpres.

Citeşte şi COPII UCIŞI în Siria, după bombardamente asupra unor tabere de persoane strămutate

Șeful misiunilor internaționale ale Forțelor aeriene daneze, Jan Dam, a declarat pentru media daneze că bombardamentele au avut ‘o importantă contribuție’ la activitatea coaliției.

Danemarca a executat 67 de misiuni și a lansat 93 de bombe în cele două țări de la începutul misiunii sale, la mijlocul lunii iunie, precizează armata daneză.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
Fanatik.ro
„Am avut șansă că am luat un punct”. Meme Stoica, tranșant după Sepsi – FCSB 0-0: „Gigi vrea să-i vadă pe toți, nu Baciu”
Capital.ro
Curs valutar marți, 11 august. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât costă o baterie pentru panourile fotovoltaice în 2026. Merită investiția dacă ești deja prosumator?
Adevarul
Schimbare importantă în școli din toamnă. Câte ore de predare vor avea directorii și inspectorii
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doctorița Adela Asmarandei a încetat din viață după 40 de ani dedicați copiilor: „A alinat și a salvat vieți”
iamsport.ro
”S-a intensificat tensiunea, au apărut împușcături pe stradă...”. Vicecampioana mondială cu România a cerut de urgență transfer
MediaFlux
Irina Begu, ultimele imagini înainte de căsătorie. Jucătoarea de tenis a avut degetele în ghips, dar inelul de logodnă a eclipsat cârjele Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat