PROGNOZA METEO. Caniculă în weekend. De luni, vremea se va răcori

PROGNOZA METEO. Sâmbătă şi duminică, în sudul şi sud-estul ţării vremea se va menţine călduroasă, local caniculară după-amiaza, când şi disconfortul termic va fi ridicat. Luni, vremea se va răcori şi în regiunile sudice şi sud-estice, astfel încât valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale în cea mai mare parte a tării.
Iulian Tudor
05 aug. 2016, 14:19
PROGNOZA METEO. Caniculă în weekend. De luni, vremea se va răcori

PROGNOZA METEO. Sâmbătă, vremea va fi călduroasă, local caniculară în sudul şi sud-estul tării, unde şi indicele temperatură – umezeală (ITU) va atinge şi posibil va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 de grade in estul Transilvaniei si pe litoral si 36 de grade în Lunca Dunării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, îndeosebi spre seară şi noaptea, când pe arii restrânse vor fi averse, descărcări electrice şi condiţii de grindină, în sud-vestul ţării şi în zona de munte. Vântul va sufla slab si moderat, cu unele intensificări în regiunile vestice.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Sâmbătă, vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza, când şi indicele temperatură – umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperatură maximă va fi de 34…35 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab si moderat.

PROGNOZA METEO. Duminică, în sudul şi sud-estul ţării vremea se va menţine călduroasă, local caniculară după-amiaza, când şi disconfortul termic va fi ridicat. În restul teritoriului valorile termice vor scădea uşor şi se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales în sud-vestul şi centrul ţării. Se vor semnala averse si descărcări electrice, local în zonele de munte şi pe arii restrânse în rest, îndeosebi în Banat, Transilvania şi Oltenia. Izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab si moderat cu unele intensificări în est si în sud-est, iar în prima parte a intervalului şi în vest, dar de scurtă durată si în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 27 si 36 de grade. (24…25 de grade in Maramures si nordul Moldovei; 37 de grade in Lunca Dunarii)

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Duminică, vremea va fi în continuare călduroasă, caniculară după-amiaza, când şi disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab si moderat, cu unele intensificări spre seară şi noaptea. Temperatura maximă va fi de 35…36 de grade.

PROGNOZA METEO. Luni, vremea se va răcori şi în regiunile sudice şi sud-estice, astfel încât valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale în cea mai mare parte a tării. Cerul va fi variabil, iar îndeosebi ziua, vor fi înnorări temporare, averse si descărcări electrice, local la munte si în sud-vest si izolat în centrul tării. Vântul va sufla slab si moderat cu unele intensificări, în prima parte a intervalului în regiunile sud-estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 de grade in nord-estul Transilvaniei si 32 de grade in sud si sud-est.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Luni, vremea se va răcori si va deveni normală din punct de vedere termic. Cerul va fi variabil, iar vântul va avea intensificări în cursul zilei. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Călin Donca de la Survivor s-a răsturnat cu vehiculul de teren: "M-am lovit la cap..."  
Fanatik.ro
“Eu i-am dat Steaua lui Gigi Becali!” Dumitru Dragomir, dezvăluire șoc în scandalul Mircea Bravo – CSA de pe social media
Capital.ro
Lipsa banilor îi obligă pe români să își amâne planurile de viitor. Multe familii se confruntă cu probleme financiare
Playtech.ro
De ce nu poate fi deocamdată demisă directoarea ANM, după scandalul cheltuielilor. Detaliul care blochează orice decizie
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident devastator într-un parc de distracții! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost aruncat dintr-un roller-coaster
iamsport.ro
Victor Pițurcă a dezvăluit cel mai mare eșec din cariera sa: ”Am trăit niște momente grele”
MediaFlux
Luca Niculescu a confirmat! Răsturnare de situație în formarea Guvernului
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT