Peste 3 milioane de pașapoarte, cărți de identitate, permise și certificate de înmatriculare, eliberate în primele 7 luni

Peste 3 milioane de pașapoarte, cărți de identitate, cărți de identitate provizorii, permise de conducere, certificate de înmatriculare și autorizații provizorii au fost eliberate în primele 7 luni ale acestui an.
Filip Stan
17 aug. 2016, 14:49
Peste 3 milioane de pașapoarte, cărți de identitate, permise și certificate de înmatriculare, eliberate în primele 7 luni

În cadrul evaluării de etapă care a fost realizată miercuri la nivelul MAI s-a analizat modul de implementare a prevederilor OUG 41/2016, context în care s-a evidențiat că în primele 7 luni ale acestui an numărul documentelor eliberate de serviciile publice comunitare de pașapoarte, permise de conducere și înmatriculări vehicule și evidența persoanelor a crescut constant de la lună la lună.

Astfel, în primele 12 zile ale lunii august au fost eliberate 7.988 de pașapoarte, reprezentând o creștere de 103% față de întreaga lună aprilie, când au fost eliberate 3.940 astfel de documente.

În total, în primele 7 luni ale anului 2016 au fost eliberate 671.039 pașapoarte, cu 43% mai mult față de aceeași perioadă a anului 2014 și cu 19% mai mult față de primele 7 luni ale anului 2015, precizează MAI.

De asemenea, în aceeași perioadă au fost eliberate peste 1,1 milioane de permise de conducere, certificate de înmatriculare și autorizații provizorii, însemnând cu 17% mai mult față de primele 7 luni ale anului trecut, se arată în comunicat.

Totodată, anul acesta au fost eliberate 1.298.229 cărți de identitate și cărți de identitate provizorii.

Potrivit MAI, în cazul înmatriculărilor auto, numărul de solicitări este generat de: prezența în România, în vacanță, a unui mare număr de cetățeni români care în mod normal lucrează în străinătate și odată sosiți în țară își rezolvă și problemele administrative; începerea programului Rabla în luna iunie (față de anii anteriori când a debutat în primăvară); creșterea cu aproximativ 20% a numărului de absolvenți ai școlilor de șoferi (majoritatea fiind tineri și intenționând să-și obțină permisul de conducere în perioada de vacanță).

Analiza a mai arătat că anul acesta expiră pașapoartele emise în anii 2006, respectiv 2010-2011, ceea ce înseamnă peste 3 milioane de astfel de documente. „De asemenea, pașaportul devine un document din ce în ce mai utilizat inclusiv de către cetățenii care se deplasează în statele europene unde se poate circula și pe baza cărții de identitate. Nu în ultimul rând, se constată că 42% dintre cererile de eliberare pentru pașapoarte se referă la minori, care nu pot călători decât cu acest tip de document”, se spune în comunicat.

Din punct de vedere al modalităților de plată utilizate de către români pentru eliberarea acestor documente, MAI precizează că se constată că românii preferă în continuare plata în numerar la ghișeu, chiar dacă noua legislație prevede 6 modalități de plată (online prin internet banking, virament bancar, mandat poștal, plata la trezorerii, direct la ghișee, la prefecturi).

„Conform analizei realizate a reieșit că, în cazul pașapoartelor, în luna iulie, peste 74% dintre cetățeni au plătit taxele la ghișeu, numai 2% prin virament bancar și puțin peste 1% prin internet banking. În primele zile din luna august, tendința este aceeași, în sensul că scade procentul celor care plătesc prin internet banking și crește al celor care plătesc numerar la ghișeu”, se spune în comunicat.

Conform sursei citate, în cazul permiselor de conducere și înmatriculărilor auto, în luna iulie, peste 90% dintre cetățeni au plătit numerar la ghișeele Trezoreriei sau ale Serviciilor Publice Comunitare, prin mandat poștal plătind doar 8%, iar restul prin internet banking sau virament bancar.

„Pentru reducerea timpilor necesari preluării și prelucrării acestor solicitări de documente s-au luat succesiv măsuri administrative de suplimentare a ghișeelor până la capacitatea maximă, redistribuirea la ghișee a unui număr mai mare de funcționari, mărirea programului de lucru și reducerea sau reprogramarea concediilor de odihnă pentru lunile de vară”, se mai spune în comunicat.

Totodată, MAI recomandă cetățenilor utilizarea tuturor modalităților de plată pentru taxele necesare eliberării acestor documente și reamintește că, în cazul cererilor pentru eliberarea pașapoartelor simple temporare (cu valabilitate de 1 an) pentru minorii cu domiciliul în România care nu au împlinit 14 ani, documentele necesare însoțite de 2 fotografii (3,5 x 4,5 cm) se pot depune de către părinți sau reprezentantul legal fără a fi obligatorie prezența minorului la ghișeu.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Sportiva de la Jocurile Olimpice de iarnă care a apărut pe coperta unei reviste pentru adulți. E admirată de femei pentru îndrăzneala sa
Capital.ro
Reguli la bloc 2026. Românii care pot primi bani pentru că locuiesc la bloc. Adunarea generală stabilește câți bani încasează
Playtech.ro
Cât timp se coace un chec la airfryer. Diferențe importante față de cuptorul clasic
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău” din spatele lui Cuza, omul care a organizat primul serviciu de spionaj și informații modern românesc
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce s-a întâmplat cu trupul bărbatului găsit mort în curtea spitalului d... Vezi mai mult
iamsport.ro
Bölöni l-a sunat pe Banciu pentru prima dată după controversa cu Dobrin și Balaci! Replica cu care l-a lăsat fără cuvinte: ”Probabil și-a umplut frigiderul”
MediaFlux
Test nuclear secret efectuat de China. SUA acuză camuflarea exploziilor nucleare
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil