Un poliţist din Piteşti s-a urcat beat la volan şi a avariat o maşină parcată

Un agent de la Serviciul Rutier al Poliţiei Locale Piteşti este cercetat după ce, beat fiind, a intrat, vineri, cu maşina, într-un autoturism parcat lângă o trecere de pietoni.
Iulian Tudor
19 aug. 2016, 11:22
Un poliţist din Piteşti s-a urcat beat la volan şi a avariat o maşină parcată

Ciripan Mugur, agent de la Serviciul Rutier al Poliţiei Locale Piteşti, aflat în timpul liber, la volanul autoturismului său, nu a păstrat controlul asupra volanului şi a lovit un autoturism parcat, au spus reprezentanţii IPJ Argeş, potrivit Mediafax. Impactul s-a soldat doar cu pagube materiale, nu şi cu victime.

Testat cu etilotestul, poliţistul a fost depistat cu 0,94 miligrame de alcool pur pe litru de aer expirat.

„Pe numele persoanei în cauză se va deschide dosar penal. Dacă îi vor fi prelevate probe de sânge, iar rezultatul va ieşi pozitiv, se va întocmi dosar penal pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice. Dacă va refuza să îi fie recoltate probe biologice, se va întocmi dosar pentru refuz de recoltare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, Mădălin Zamfir.

Poliţistul implicat în accident nu a ridicat niciodată probleme la locul de muncă, însă după acest accident riscă să fie disponibilizat.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
La trei ani de la moartea marelui fotbalist, soția acestuia a făcut un anunț neașteptat: ”Vorbește din nou cu el”
Capital.ro
Montarea repartitoarelor de căldură. Măsura care se pregătește pentru românii conectați la încălzirea centrală. Când ar putea deveni obligatorie
Playtech.ro
'Mira-m-aș' sau 'miram-aș'? Cum se scrie corect și care este explicația
Adevarul
O fotografie cât o mie de cuvinte, cu Maia Sandu. Detaliul surprins la plecarea din Grecia spre Olanda
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Taxă pe electrocasnice în Uniunea Europeană. Pe listă intră frigiderele și mașinile de spălat
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”