Vladimir Drăghia, prins beat la volan, a făcut semne obscene şi un scandal monstru

Actorul Vladimir Drăghia s-a îmbătat într-un club din Mamaia şi s-a urcat la volan. A fost prins de poliţişti beat criţă, a înjurat şi a făcut semne obscene echipei Neptun TV.
Alina Costache
20 aug. 2016, 16:22
Vladimir Drăghia, prins beat la volan, a făcut semne obscene şi un scandal monstru

 Fostul protagonist al emisiunii „Burlacul” a avut parte de o noapte de pomină în stațiunea Mamaia. Chiar dacă a băut câteva pahare, actorul s-a urcat la volan. Spre nenorocul lui, polițiștii au oprit chiar mașina pe care o conducea, căci în noaptea de sâmbătă spre duminică (20 august) au fost foarte activi. Se desfășoară campania Litoral fără droguri, iar Drăghia a devenit, printr-o pură întâmplare, unul dintre cei controlați. A fost rugat să sufle în etilotest și așa s-a stabilit că avea o alcoolemie de 0,66 ml/l alcool pur în aerul expirat, notează cei de la reporterntv.ro.

Chiar dacă a fost prins cu mâța în sac, Vladimir nu s-a putut abține și a făcut un circ de zile mari, a început să înjure și să arate semne obscene la adresa reporterilor de la fața locului. Mai mult, s-a amuzat de mama focului alături de domnișoara brunetă din dreapta lui. Din cauză că a fost prins beat la volan, vedetei i s-a întocmit dosar penal.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Cum a câștigat Dinamo pe Giulești și unde a pierdut Pancu duelul cu Campos. Cifrele Wyscout
Capital.ro
Cum își planifică românii vacanțele în funcție de generație. Diferențele dintre Gen Z, Millennials, Generația X și Baby Boomers
Playtech.ro
Topul celor mai scumpe cartiere din România. Un oraş ocupă opt poziții în top 10, prețurile au trecut de 5.500 de euro/mp
Adevarul
Farul, lumina care veghează de milenii drumul oamenilor mării: de la hangiul Toma Radicevic care ardea seu la farul genovez ridicat de englezi. Povestea simbolului vandalizat de sovietici
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
A fost descoperită comunicarea dintre un jucător important din România și mafia pariurilor: ”Mail direct!”
MediaFlux
Dispozitive medicale gratuite pentru pensionari. Procedura decontată prin CNAS în 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat