O bistriţeancă, şefă de promoţie la Sorbona, va lucra la cea mai mare şcoală privată de business din Europa

Bistriţeanca Andreea Grad, în vârstă de 21 de ani, a terminat Universitatea Paris-Sorbona ca sefă de promoție, iar de Sfânta Maria a primit titlul de cetățean de onoare al comunei natale, Lunca Ilvei.
Filip Stan
22 aug. 2016, 14:42
O bistriţeancă, şefă de promoţie la Sorbona, va lucra la cea mai mare şcoală privată de business din Europa

Andreea s-a născut în comuna Lunca Ilvei, unde a și învățat până în clasa a VIII-a. Liceul l-a făcut la Bistrița, în cadrul Colegiului Național Andrei Mureșanu, iar astăzi este admisă la un dublu masterat în Franța.

Într-un interviu acordat pentru Bistrițeanul.ro, Andreea e explicat de ce a ales să studieze în Franța, la mii de kilometri depărtare de casa părintească din Lunca Ilvei.

Alegerea unei facultăți reprezintă cel mai mare challenge al ultimului an de liceu. Pentru mine a fost relativ simplu, îmi doream să studiez în Franța încă din clasa a 10-a când, în cadrul unui schimb de experiență școlar, organizat de către Primăria Municipiului Bistrița, am avut ocazia să cunosc acest nou univers. Si cum e relativ ieftin să visezi, am început și eu.. Mulți dintre prietenii care deja studiau în străinătate mă încurajau să fac acest pas și apoi reușita de la Bacalaureat a încununat această decizie, deja destul de bine conturată la acea perioadă. Absolvisem un profil bilingv, posibilități erau multe să studiez și în țară, însă nu îmi vedeam viitorul ca fiind translator sau profesor de franceză, a povestit șefa de promoție de la Sorbona.

Andreea are doar cuvinte de laudă pentru sistemul de învățământ francez și este convinsă că a făcut cea mai bună alegere. Consideră că școala franțuzească pune în valoare calitățile indiferent în ce domeniu se manifestă acestea: 

Să studiez în Paris a fost una dintre cele mai bogate experiențe pe care le-am avut, m-a definit ca om. A fost locul unde am învățat că trebuie să ne formăm nu ca viitori angajați, ci ca viitoare valori. Sistemul universitar francez este unul extrem de dinamic, foarte bine pus la punct și enorm de orientat spre dezvoltarea laturei practice a fiecărei ramure studiate. Din punctul meu de vedere, succesul sistemului francez vine din faptul că au înțeles că fiecare om are trăsături specifice și au încetat să forțeze studenții să își însușească aptitudini cu care nu au fost înzestrați, pe principiul daca nu vrei, te forțăm! Nu, în Franța fiecare student este încurajat să devină ceea ce el este înzestrat să devină, de aceea ei încă mai au directori la birouri și constructori cu o viziune extraordinară. Fă ceea ce îți place, numai fă-o bine!„, a spus aceasta.

Bistri’eanca își va petrece și anii de masterat în Franța, în cadrul a două universități și se pregătește pentru o carieră diplomatică. Acest plan și l-a făcut încă de când a colaborat cu Ambasada României din Paris.

În anii care mă așteaptă îmi continui studiile în cadrul Masterului de Științe Politice și Relații Internaționale, un master dublu între universitatea Paris-Sorbonne si universitatea Pantheon-Assas Paris, specializată în drept și economie. Cu ajutorul lui Dumnezeu, pregătesc o carieră diplomatică, încurajată fiind de experiența de șase luni avută în cadrul Ambasadei României din Paris. Din toamnă o să lucrez și în Europe Business School, cea mai mare școală privata de business din Europa, un proiect nou pentru mine, dar care sper să îmi reușească„, a povestit Andreea Grad.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Câţi bani a investit Valeriu Iftime la FC Botoşani! Suma este uriaşă: „La momentul de faţă, asta e socoteala”
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
Program de Crăciun Lidl şi Kaufland 2025. Zilele în care magazinele din România vor fi închise
Adevarul
Cum poate exploata Ucraina vulnerabilitățile sistemului de apărare al Rusiei. Mutarea ce poate da o lovitură devastatoare capacităților Moscovei
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Prietenii lui Marco, gest impresionant chiar înainte de înmormântare. Postarea care a îndurerat pe toată lumea
iamsport.ro
Adi Popa și-a desființat fostul coleg de la FCSB: ”Am mai multe trofee decât are el goluri!”
MediaFlux
Zi de foc maine. Colația, la un pas să se rupă după demersul lui Grindeanu
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde