O vedetă de la noi a ajuns, de urgenţă, la spital. Medicii au operat-o imediat FOTO

Una dintre cele mai cunoscute cântărețe de la noi din țară a trecut, de curând, prin momente cumplite. Mai exact, vedeta a ajuns, de urgență, la Spitalul Municipal dim București, ea fiind, imediat, trimisă în sala de operație, artista riscând, în cazul în care nu ar fi ajuns la timp, să își piardă, definitiv, auzul.
Iulian Tudor
28 aug. 2016, 09:06
O vedetă de la noi a ajuns, de urgenţă, la spital. Medicii au operat-o imediat FOTO

„Am avut cea mai urârtă experiență a vieții. De ceva vreme am constatat că aveam o umflătură în spatele urechii, dar nu am băgat-o în seamă. Mă jena, mă deranja, dar am spus că o să îmi treacă de la sine. Într-un final, pentru că nu am mai rezistat și după ce am umblat eu acolo, am mers la spital”, a povestit frumoasa Neylini.

Citeşte şi O artistă din România ŞOCHEAZĂ! „Am făcut SEX în maşină, pe CÂMP. Scuză-mă, MAMĂ!”

Așa că, artista a mers la spital. Iar acolo, a început coșmarul. „Cum am ajuns la spital, de urgență, mi-au spus că trebuie să mă opereze. Aveam un chist, iar riscul era să rămân fără auz. Iar asta ar fi fost, cu adevărat, un dezastru pentru mine, ca artistă”, a mai spus vedeta.

Din fericire pentru ea, operația nu a fost una atât de complicată, iar rezultatul a fost unul bun. „Acum, la aproape o săptămână de la intervenție, mă simt mult mai bine, nu mă mai doare nimic. Mai iau medicamente pentru recuperare, antibioticele făcându-mi, culmea, și poftă de mâncare, dar mă bucur că am ajuns la timp și că am scăpat. Mi-a rămas doar o urmă mică, dar nu se prea vede de păr, iar acum trebuie doar să fiu atentă să nu cumva să se infecteze”, ne-a mai spus Neylini, artista al cărui nume real este Liliana Nae.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Radu Ciucă a avut parte de o surpriză la ziua de naștere a Andrei. Ce a făcut Cătălin Măruță: „Nu eram pregătit pentru asta”
Fanatik.ro
„Nea Mihai, Fanatik e alături de tine!” Moment viral în direct în „războiul merdenelelor”. Marea surpriză Adrian Ilie!
Capital.ro
Atenție la venituri. ANAF primește automat informațiile. Ce date despre români sunt transmise direct la Fisc
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Cum își răcoreau grecii casele acum 2.000 de ani, fără aer condiționat. Trucurile care funcționează și astăzi
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alexandru Gabriel, un tânăr de 22 de ani din Iași, a dispărut fără urmă. Iubita lui a alertat autoritățile
iamsport.ro
Afacere de milioane de euro între frații Pavăl și Ion Țiriac
MediaFlux
Cât timp trebuie păstrate de fapt taloanele de pensie! Mulți seniori nu știu asta
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat