Preşedintele Mexicului şi-a plagiat parţial lucrarea de diplomă în Drept

Universitatea Panamericană din Mexic a confirmat luni că lucrarea de diplomă în Drept a președintelui mexican Enrique Pena Nieto, susținută în urmă cu 25 de ani, conține mai multe fragmente plagiate, relatează AFP.
Alina Costache
30 aug. 2016, 03:27
Preşedintele Mexicului şi-a plagiat parţial lucrarea de diplomă în Drept

Într-o astfel de muncă universitară, există „cinci forme de utilizare a ideilor altuia”, printre care „reproduceri textuale fără indicarea sursei citate în josul paginii sau la bibliografie”, indică universitatea într-un comunicat.

Această instituție privată catolică, subordonată Opus Dei, a analizat teza lui Enrique Pena Nieto după dezvăluirile site-ului de investigații Aristegui Noticias conform cărora lucrarea președintelui conține în proporție de 28% texte plagiate sau citate necorespunzător.

Examinarea lucrării a permis identificarea unor „reproduceri textuale în care autorul este citat în mod ambiguu sau imprecis”, confirmă comunicatul.

Universitatea Panamericană precizează totuși că se află „în fața unui fapt consumat asupra căruia este imposibil să se mai intervină”, adăugând că reglementările generale „nu sunt aplicabile foștilor studenți”.

În fața acestui caz „fără precedent”, instituția a decis să consulte Universitatea Autonomă din Mexic (UNAM), cea mai mare universitate din țară, în legătură cu pașii de urmat.

Polemica a izbucnit în Mexic în contextul în care popularitatea lui Pena Nieto este la cel mai scăzut nivel din cei patru ani de când se află la putere, beneficiind de numai 23% opinii favorabile, conform unui sondaj recent publicat de cotidianul Reforma.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Daniela Pană de la Insula Iubirii, dezvăluiri despre experiența din Thailanda! Ce a povestit ispita despre Remi Dobre
Fanatik.ro
Asta le bate pe toate! Președintele Federației s-a îmbătat de față cu Infantino și a fost filmat în cameră de secretarul general! Cu cine va sta Burleanu la Polonia – România
Capital.ro
Noi taxe pentru accesul în Capitală. Tarifele ajung la peste 31.000 de lei pe lună. Cine va plăti
Playtech.ro
Testul de 10 lei pe care îl poți face înainte să pornești căldura. Afli imediat pe unde intră frigul în casă
Adevarul
O ieșeancă a împrumutat 5.200 de lei, dar IFN-ul i-a cerut înapoi o sumă de șase ori mai mare. Protecția Consumatorilor a intervenit
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Hagi, Balaci sau Dobrin? Emil Grădinescu a ales cel mai bun fotbalist român din istorie: ”Un jucător complet”
MediaFlux
Călin Georgescu primește o nouă lovitură. Din arest, ajunge în închisoare
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte