Germania anchetează zeci de angajaţi ai forţelor armate suspectaţi că ar fi „extremişti islamişti”

Agenția militară de contrainformații din Germania investighează 64 de indivizi care lucrează pentru forțele armate suspectați că ar fi 'extremiști islamiști', a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, citat de Reuters
Filip Stan
31 aug. 2016, 14:44
Germania anchetează zeci de angajaţi ai forţelor armate suspectaţi că ar fi

Printre cei 64 de suspecți se află atât personal civil, cât și militari, a adăugat el. Indivizii considerați a fi ‘extremiști islamiști’ nu pot lucra pentru armata germană, notează DPA, potrivit Agerpres.

Între 2007 și 2016, 30 de ‘extremiști islamiști’ au mers în Siria și Irak după ce au fost angajați ai forțelor armate, a spus purtătorul de cuvânt.

Nu mai puțin de 19 persoane au fost lăsate la vatră din forțele militare sub acuzația că ar fi ‘extremiști islamiști’ în această perioadă.

Germania a fost zguduită de o serie de atacuri violente asupra civililor, dintre care două au fost revendicate de Stat Islamic.

Agenția militară de contrainformații poate efectua în prezent verificări numai în cazul celor care lucrează pentru forțele armate. Guvernul a aprobat însă miercuri o propunere care va permite schimbarea legii în sensul efectuării de verificări și în cazul celor care doresc să se angajeze în forțele armate germane.

Ziarul Welt am Sonntag scrie că un draft de document justifică aceste modificări prin faptul că există indicii că islamiștii încearcă să intre în armată pentru instruire. În Germania, armata are nu mai puțin de 250.000 de angajați.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Fanatik.ro
Plecare bombă de la Rapid! Unul dintre cei mai importanţi jucători, out la finalul sezonului. Exclusiv
Capital.ro
Elena Udrea propune premier: Este nevoie de cineva care să nu fie doar politician ci să aibă habar de economie
Playtech.ro
Cum pot lua tinerii locuințe mai ieftine. Cum se aplică reducerea de la stat și ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
TVA de 11% la locuințele noi. Proiectul care schimbă regulile în imobiliare și criteriul eliminatoriu pentru prima casă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Dovada că Andreea Bălan și Petrișor Ruge nu mai colaborează! Imaginile care nu mint. Cu cine l-a înlocuit artista
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Emil Gânj a fost condamnat la închisoare pe viață. Decizia poate fi atacată în 10 zile
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur deschide Cutia Pandorei: ”În '94, unii au primit prime întregi, alții doar jumătate, nu a fost corect!”
MediaFlux
Rusia anunță trei zile de exerciții nucleare alături de Belarus! Zeci de mii de soldați mobilizați
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi