Turcia a eliberat circa 34.000 de deţinuţi pentru a le face loc altora suspectaţi de legături cu tentativa de puci

Autoritățile turce au pus în libertate până în prezent 33.838 de deținuți, a anunțat vineri ministrul justiției Bekir Bozdag, după ce Turcia a indicat că eliberează din închisori circa 38.000 de deținuți pentru a le face loc zecilor de mii de persoane arestate în legătură cu presupuse legături cu tentativa de puci eșuată din iulie, relatează agenția Reuters.
Filip Stan
02 sept. 2016, 11:26

Bozdag a precizat, într-o conferință de presă, că Turcia va elibera în total din închisori 38.000 de persoane, în cadrul reformelor sale penale ca urmare a tentativei de lovitură de stat militară eșuate, ce avea drept scop înlăturarea de la putere a guvernului președintelui Recep Tayyip Erdogan.

Turcia a dat afară din posturi publice circa 80.000 de persoane și multe au fost arestate după tentativa de puci, fiind acuzate că ar fi simpatizat cu puciștii.

Dintre membrii personalului de securitate din ultima serie de epurări, 323 erau din cadrul jandarmeriei și al poliției, potrivit Monitorului Oficial, în care guvernul publică noile legi și ordine.

Se spune că alte 2.346 de cadre au fost date afară din universități. Sute de cadre universitare și alte persoane au fost deja înlăturate din posturile lor, fiind acuzate de legături cu clericul Fethullah Gulen, autoexilat în SUA și pe care președintele Recep Tayyip Erdogan îl acuză că ar fi ''creierul'' puciului.

Aproximativ 3.300 de oficiali din justiție au fost de asemenea concediați, lăsând o forță de lucru descompletată pentru a gestiona procesul juridic în cazul unui număr crescând de persoane reținute.

Potrivit Monitorului Oficial, judecătorii și procurorii pensionați se pot întoarce la lucru dacă cer aceasta în următoarele două luni.

Bozdag a precizat, într-o conferință de presă, că Turcia va elibera în total din închisori 38.000 de persoane, în cadrul reformelor sale penale ca urmare a tentativei de lovitură de stat militară eșuate, ce avea drept scop înlăturarea de la putere a guvernului președintelui Recep Tayyip Erdogan.

Turcia a dat afară din posturi publice circa 80.000 de persoane și multe au fost arestate după tentativa de puci, fiind acuzate că ar fi simpatizat cu puciștii.

Dintre membrii personalului de securitate din ultima serie de epurări, 323 erau din cadrul jandarmeriei și al poliției, potrivit Monitorului Oficial, în care guvernul publică noile legi și ordine.

Se spune că alte 2.346 de cadre au fost date afară din universități. Sute de cadre universitare și alte persoane au fost deja înlăturate din posturile lor, fiind acuzate de legături cu clericul Fethullah Gulen, autoexilat în SUA și pe care președintele Recep Tayyip Erdogan îl acuză că ar fi ”creierul” puciului.

Aproximativ 3.300 de oficiali din justiție au fost de asemenea concediați, lăsând o forță de lucru descompletată pentru a gestiona procesul juridic în cazul unui număr crescând de persoane reținute.

Potrivit Monitorului Oficial, judecătorii și procurorii pensionați se pot întoarce la lucru dacă cer aceasta în următoarele două luni.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Prima reacție a lui Manchester City după verdictul care poate schimba Premier League
Capital.ro
De unde vii și unde mergi? Întrebările puse șoferilor într-o amplă anchetă de trafic
Playtech.ro
Țara europeană care atrage românii în 2026. Salariul minim a crescut puternic în ultimii ani
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Horoscop 30 septembrie 2026. Ultima zi a lunii aduce surprize! Se închid socoteli, apar răspunsuri și se schimbă planurile pentru octombrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte