Raluca Prună: Alţii construiesc autostrăzi prin munte în trei ani, nouă ne trebuie cinci pentru un penitenciar

Raluca Prună, ministrul Justiției, a declarat vineri că, după legislația românească, e nevoie de cel puțin cinci ani pentru construirea unui penitenciar.
Filip Stan
02 sept. 2016, 15:48
Raluca Prună: Alţii construiesc autostrăzi prin munte în trei ani, nouă ne trebuie cinci pentru un penitenciar

„Pe termen scurt, trebuie să găsim niște soluții, să rezolvăm niște probleme sistemice. (…) Am mers foarte mult în penitenciare în primele luni și am văzut că aproape toate persoanele cu care eu am discutat, sute de persoane, mi-au zis în general două lucruri. Mi-au zis că, bun, condițiile sunt cele care sunt, sunt precare, proaste și că ei înțeleg că nu se pot corecta de pe o zi pe alta. Ați spus că, pe termen scurt, soluția sunt penitenciare noi sau reabilitarea unor unități militare. Nu, nu sunt soluții pe termen scurt pentru că durează, după legislația română — nu mă întrebați de ce — cinci ani ca să construiești un penitenciar, dacă nu se întâmplă nimic pe parcurs. Alții fac niște autostrăzi în trei ani, prin munte, nouă ne trebuie, după legislația română, cinci ani, repet, dacă nimeni nu contestă nimic pe parcurs. Atunci, cei cu care am vorbit în detenție mi-au spus mie și colegilor mei că, bun, înțelegem, dar vrem să muncim. Chestiunea aceasta revine recurent, chestiunea aceasta cu munca”, a spus Raluca Prună, potrivit Agerpres.

Totodată, ea s-a arătat nemulțumită de comunicarea administrativă, afirmând că n-a știut decât după șapte luni de mandat ca ministru că Penitenciarul Gherla este un exemplu de bună practică în ceea ce privește dreptul la muncă al deținuților.

„Noi suntem aici într-o situație fericită, la o dezbatere unde participă conducerea Penitenciarului Gherla, care a făcut lucruri extraordinare. (…) Eu spun foarte deschis: eram de șapte luni ministru și, până pe data de 3 iunie, discutând despre penitenciare cu conducerea ANP, nimeni n-a considerat necesar să întrebe sau să mi se spună că există modele de bună practică, precum cel de la Gherla”, a menționat Raluca Prună.

Ea a explicat că la Penitenciarul Gherla sunt 400 de persoane aflate în detenție și care lucrează la multinaționale, în timp ce la alte penitenciare din țară a întâlnit persoane care n-au lucrat nici măcar o zi în patru ani de detenție.

Raluca Prună a participat, vineri, la dezbaterea ‘Sistemul Penitenciar din România. Măsuri pentru reducerea sustenabilă a supraaglomerării și îmbunătățirea condițiilor de detenție’, organizată la Cluj.

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
El e noul fundaș central al CFR-ului. Daniel Pancu îl are deja în cantonament pe uriașul de 1,93, care trebuie să sperie toți atacanții din Superligă. Exclusiv
Capital.ro
Adio, economii pentru pensie. Banii strânși pentru bătrânețe vor deveni istorie: Nu va mai conta, va deveni irelevant
Playtech.ro
Detaliu uluitor din ancheta morţii Rodicăi Stănoiu! Mesajul transmis înainte de a muri schimbă tot, ce i-a transmis unui prieten
Adevarul
Momentul în care Trump citește din greșeală cu voce tare un bilet primit de la Marco Rubio la o întâlnire cu giganții petrolieri
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Șeful IPJ Dolj s-a stins în mod fulgerător, la locul de muncă. Acesta și-a pierdut viața la doar 51 de ani
iamsport.ro
Britanicii prezintă o curiozitate despre Ion Țiriac: 'Decizia care i-a schimbat viața'
MediaFlux
Serviciul militar voluntar a intrat în vigoare. Câți bani primește un voluntar
stirilekanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea lui Matei, fiul preotului care a murit în ziua de Bobotează! Mama și fratele său se află în continuare în stare gravă la spital
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend