Procurorul general a trimis la Preşedinţie cererea DNA de efectuare a urmăririi penale a lui Petre Tobă

Procurorul general Augustin Lazăr a trimis, luni, președintelui Klaus Iohannis cererea DNA privind efectuarea urmăririi penale față de fostul ministru de Interne Petre Tobă, potrivit România TV. Procurorii DNA au cerut aviz preşedintelui Klaus Iohannis, săptămâna trecută, pentru începerea urmăririi penale pe numele lui Petre Tobă în dosarul privind fapte de corupţie la DIPI.
Iulian Tudor
05 sept. 2016, 09:05
Procurorul general a trimis la Preşedinţie cererea DNA de efectuare a urmăririi penale a lui Petre Tobă

În temeiul dispozițiilor art. 109 alin. 2 din Constituția României, ale art. 12 și art. 19 din Legea nr. 115/1999, ale Deciziei nr. 270 din 10.03.2008 a Curții Constituționale și ale art. 305 alin. 4 din Codul de procedură penală, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis Președintelui României referatul Direcției Naționale Anticorupție prin care se solicită formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Tobă Petre, ministru al Afacerilor Interne, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. 1 din Codul penal„, potrivit comunicatului emis de Parchetul General.

DNA cere urmărirea penală a fostului ministru de Interne, Petre Tobă, care este acuzat de favorizarea infractorului.

Potrivit DNA, Petre Tobă ar fi clasificat documente care i-ar fi ajutat pe procurori să îşi poată desfăşura anchetele în dosarele care îi vizau pe Gabriel Oprea şi pe şefi de servicii din MAI. Concret, Tobă Petre este acuzat că, în calitate de ministru al Afacerilor Interne, a refuzat declanșarea procedurii de declasificare parțială a unor documente în dosarul în care Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, cu ajutorul chestorului principal Nicolae Gheorghe și al comisarului șef Pavel Gabriel-Nicolae, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI) și a aprobat achiziția unui autoturism Audi A8, în scopul declarat al asigurării protecției demnitarilor.

În dosarul respectiv, procurorii DNA susţineau că aceste alocări de fonduri s-au realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziționarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, strict la situații legate de folosirea lor în activități de urmărire penală a infracțiunilor de corupție.

Ca urmare a încălcării atribuțiilor de serviciu, în acel dosar bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei, iar D.I.P.I. a beneficiat de dotarea cu bunurile respective, în valoare de 91.295,73 euro, folosul fiind necuvenit în raport cu destinația legală a fondurilor operative. În acest dosar, a fost trimis în judecată Gabriel Oprea.

Joi, Petre Tobă a anunţat că şi-a dat demisia din funcţia de ministu al Afacerilor Interne. „Am decis să-mi prezint demisia Primului ministru pentru a evita implicarea Ministerului Afacerilor Interne într-un scandal public în prag de alegeri. Resping cu tărie acuzaţiile aduse şi sunt la dispoziţia organelor de anchetă pentru clarificarea oricărei situaţii. Menţionez că toate faptele prezentate sunt anterioare mandatului meu, iar procurorul de caz a avut acces la toate documentele necesare instrumentării cauzei, inclusiv la cele clasificate „secret de stat” „, a declarat Petre Tobă.

CITEŞTE ŞI: Liviu Dragnea leagă plecarea lui Petre Tobă de organizarea alegerilor: MAI parcă e un minister blestemat

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Ultimele vești despre starea de sănătate a lui Cornel Dinu! Anunțul făcut de un apropiat: „Îl simți din voce. Nu este ușor”
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
La ce foloseşte gaura din mânerul tigăilor: nu este pentru agăţat sau curăţat
Adevarul
Cum poate exploata Ucraina vulnerabilitățile sistemului de apărare al Rusiei. Mutarea ce poate da o lovitură devastatoare capacităților Moscovei
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Prietenii lui Marco, gest impresionant chiar înainte de înmormântare. Postarea care a îndurerat pe toată lumea
iamsport.ro
Tamaș a intrat prin video la emisiune și a lăsat mască pe toată lumea: ”Băi, nebunule, suntem în direct! Nu ești sănătos la cap, oprește-te”
MediaFlux
Armistiţiu de Crăciun, propus de Ucraina. Condiția ridicată de Kremlin
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde