Incendiu de amploare în sudul Capitalei. Pompierii au intervenit cu întârziere din cauza protestului transportatorilor UPDATE

Un incendiu a izbucnit luni la REMAT Bucureşti Sud, la ieşirea din Capitală, la faţa locului fiind trimise mai autospeciale de stingere care au rămas blocate în trafic din cauza protestului transportatorilor; un dispozitiv local al ISU intervine, nefiind înregistrate victime.
Filip Stan
05 sept. 2016, 09:12
Incendiu de amploare în sudul Capitalei. Pompierii au intervenit cu întârziere din cauza protestului transportatorilor UPDATE

UPDATE: Incendiul a fost stins după ce autospecialele pompierilor au reuşit să ajungă la faţa locului.

Un utilaj pentru compactare deşeuri a luat foc la Remat Sud, incendiul desfăşurând-se într-un spaţiu deschis, la ora transmiterii ştirii arzând fără flacără după intervenţia pompierilor. Aceştia au solicitat în sprijin şi alţi colegi care nu au putut ajunge la intervenţie din cauză că traficul este blocat în zonă ca urmare a protestului transportatorilor.

Câteva sute de transportatori protestează, luni dimineaţa, pe Şoseaua de Centură a Capitalei, aceştia mergând cu viteză redusă, circulaţia fiind îngreunată; transportatorii sunt nemulţumiţi de scumpirea tarifelor la asigurările obligatorii.

„Protestul a început deja pe toată Centura Capitalei, se circulă cu viteză redusă. În momentul de faţă avem 800 de colegi şi văd că solidarizează şi vin în continuare şi alţii. Motivele noastre sunt legate de scumpirea excesivă şi în mod repetat a tarifelor la asigurarile obligatorii pentru toate categoriile de vehicule comerciale şi transport pasageri şi taxi, absolut tot, inclusiv pentru persoane fizice, care sperăm să solidarizeze astăzi cu noi şi să ne fie alături. Dorim scăderea tarifului, apariţia unui act normativ, ordonanţă, hotărâre de guvern, prin care tarifele să ajungă la normalitate, la nivelul european, la nivelul raportat situaţiei economice şi sociale din România şi să nu mai iasă banii din ţară pe cârca transportatorilor şi a economiei din România. Am purtat discuţii cu ministerul de zece luni şi nu se întâmplă absolut nimic. Începând de astăzi nu mai facem absolut nicio activitate în afară de a ne manifesta, până în momentul în care nu avem o certitudine printr-un document asumat la nivelul Guvernului cu privire la scăderea tarifelor şi la atingerea pragului de normalitate la tarifele RCA”, a declarat pentru MEDIAFAX Augustin Hagiu, preşedinte de onoare al Federaţiei Operatorilor Români de Transport.

La protest participă câteva sute de maşini (tiruri, taxiuri şi microbuze). Tirurile care participă la protest au plecat din oraşul Popeşti către DN1, întâlnindu-se cu ceilalţi protestatari pe Şoseaua de Centură a Capitalei.

Centrul Infotrafic anunţă că traficul rutier pe Şoseaua de Centură a Capitalei este îngreunat la intersecţia cu căile de acces spre Popeşti-Leordeni, Tunari-Otopeni şi Mogoşoaia-Otopeni.

Citeşte şi Protest al transportatorilor în ţară. Sute de TIR-işti îngreunează traficul pe mai multe drumuri

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Secretul succesului lui Jovo Lukic la U Cluj şi motivul pentru care n-a confirmat la Universitatea Craiova
Capital.ro
Cui îi revin banii din bancă după divorț. Ce trebuie să știe soții înainte de partaj
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT