Dacian Cioloş: Româna e a doua limbă vorbită în Silicon Valley

Româna este cea de a doua limbă vorbită în Silicon Valley, dar intenția autorităților nu este să "exporte aceste competențe", ci să le creeze specialiștilor condiții în țară, a declarat luni premierul Dacian Cioloș, la o masă rotundă pe tema IT&C, desfășurată la Munchner Technologiezentrum, în contextul vizitei pe care o efectuează în Germania.
Filip Stan
05 sept. 2016, 14:55
Dacian Cioloş: Româna e a doua limbă vorbită în Silicon Valley

Premierul a amintit că, în țară, sunt pregătiți specialiști IT în șapte centre universitare și o parte dintre aceștia lucrează în străinătate, inclusiv în cea mai activă zonă din acest domeniu.

„Româna e a doua limbă vorbită în Silicon Valley, după engleză, dar intenția noastră nu este să exportăm aceste competențe, ci să le păstrăm în România și să le creăm condiții de dezvoltare în țară”, a afirmat premierul, care a amintit că în țara noastră experții IT&C sunt pregătiți atât în mari firme multinaționale, cât și în start-up-uri autohtone.

„România are una dintre cele mai mari viteze ale internetului din lume, (…) dar și aici avem paradoxuri, pentru că rețelele de internet din marile orașe sunt foarte bine dezvoltate, însă în zona rurală există așa-zise ‘zone albe'”, a adăugat premierul.

„Proiectul nostru este să investim să generalizăm aceste rețele”, a spus șeful Guvernului de la București, adăugând că acest demers trebuie să fie atât atribuția firmelor private, cât și a statului. El a amintit că, la nivelul administrației publice, se lucrează la o „platformă de interconectivitate”. „La nivelul administrației publice suntem interesați de dezvoltarea domeniului IT&C. Lucrăm la o platformă de interconectivitate. Dorim să investim împreună pentru îmbunătățirea nivelului IT&C”, a mai spus premierul.

La dezbatere au participat reprezentanți ale unor mari companii, precum UniCredit Bank, Siemens AG sau BIT Technology Solutions GmbH. Masa rotundă a fost precedată de un dejun cu reprezentanți ai unor mari firme germane, oferit de Comitetul Estic al Economiei Germane.

Prim-ministrul Dacian Cioloș urmează să se întâlnească cu premierul landului Bavaria, Horst Seehofer, spre finalul vizitei pe care șeful Executivului român a efectuat-o duminică și luni în Germania.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Gigantul care preia șantierul naval Mangalia cu 138 de milioane de euro, în mijlocul unui scandal la Borussia Dortmund! „Contractul morții” care a revoltat fanii
Capital.ro
Pensiile calculate greșit vor fi corectate, iar pensionarii își vor primi banii retroactiv. Florin Manole: Sunt sigur că sunt greșeli acolo
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT