SALARIU MINIM DE 3.000 de lei pentru TINERI

Tinerii ar putea fi încurajaţi să lucreze în activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare din domeniul agricol prin acordarea unor salarii minime de 3.000 de lei, potrivit ministrului Agriculturii, Achim Irimescu.
Alina Costache
07 sept. 2016, 07:13
SALARIU MINIM DE 3.000 de lei pentru TINERI

„Aşa cum am stabilit şi cu domnul prim-ministru şi cu partea de academicieni din România, din domeniu, ar trebui să fie un salariu minim de 3.000 de lei pentru un tânăr, pentru a încuraja tinerii să vină în cercetare”, a declarat Achim Irimescu, sâmbătă, la Pericei.

Ministrul Agriculturii a precizat însă că în prezent cercetarea agronomică românească se confruntă cu mai multe probleme, precum subfinanţarea, datorii mari la bugetul de stat şi plecarea cercetătorilor.

Aceste probleme ar putea fi rezolvate, în opinia lui Achim Irimescu, prin trecea cercetării din subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), unde se află în prezent, în acea a Ministerului Agriculturii, în cadrul unei noi înfiinţate Agenţii Naţionale pentru Managementul Cercetării şi Dezvoltării Agricole, aşa cum prevede un proiect de lege aflat în dezbatere publică.

„Pentru o finanţare corectă, singura şansă este ca cercetarea să revină în subordinea Ministrului Agriculturii, ca să răspundă cerinţelor agricultorilor. În prezent avem o mare problemă cu cercetarea agronomică românească: subfinanţarea, datorii mari la buget, părăsirea sistemului de către cercetători”, a subliniat sursa citată.

Achim Irimescu a adăugat că în condiţiile în care cercetarea se află în subordinea ASAS, acesta nu are niciun contact cu instituţiile de la Bruxelles şi nu participă la dezbaterile Politicii Agricole Comune (PAC).

„Deci cercetarea românească este ruptă total de PAC şi ceea ce se întâmplă la Bruxelles. Ministerul Agriculturii este cel care reprezintă România în discuţiile privind PAC şi cercetarea, în varianta în care va reveni în subordinea ministerului, pe lângă o finanţare foarte bună, va avea şi marea şansă să beneficieze de participarea directă în procesul de reformă a PAC”, a conchis Irimescu.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Griș cu lapte și măr caramelizat din 3 ingrediente. Cum obții un desert cremos, fără cocoloașe
Fanatik.ro
„Acum ne bagă și la pușcărie?!” Laurențiu Reghecampf, apărat de fostul campion al României care a avut aceleași probleme. La ce verdict să se aștepte FCSB
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 14 octombrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici prețuri
Playtech.ro
Când este mai avantajos să retragi banii din Pilonul II. Unii români îi lasă în cont și după pensionare
Adevarul
Brexitul revine în centrul disputei politice din Marea Britanie. Ce urmărește Andy Burnham și ce riscuri vede un jurnalist român stabilit în Anglia
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Papa Leon, operat pentru îndepărtarea unei formațiuni pulmonare. Diagnosticul confirmat de medici
iamsport.ro
”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga
MediaFlux
Tradiții de Sfânta Parascheva. Ce e interzis să faci în ziua de 14 octombrie
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT