FIC: România are potenţialul să devină, în 20 de ani, una dintre primele 10 economii ale UE

România poate deveni, în 20 de ani, una dintre primele 10 economii ale Uniunii Europene, cu o economie de patru ori mai mare, dacă se concentrează pe trei priorități, respectiv infrastructură modernă, demografie și capital uman, eficiență publică și privată, și dacă aplică guvernanța necesară implementării unui plan pe termen lung, susțin reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini (FIC).
Filip Stan
12 sept. 2016, 15:30
FIC: România are potenţialul să devină, în 20 de ani, una dintre primele 10 economii ale UE

„România are potențialul să devină, în 20 de ani, una dintre primele 10 economii ale Uniunii Europene, mărindu-și economia de patru ori, dacă se concentrează pe trei arii cheie și aplică guvernanța necesară implementării unui plan pe termen lung. (…) Comunitatea FIC este conștientă că sunt foarte multe lucruri de făcut, fiecare important, însă consideră că sunt trei direcții cheie în care eforturile trebuie concentrate, pentru a asigura baza unei creșteri sustenabile: infrastructură modernă, demografie și capital uman, eficiență publică și privată”, se arată într-un comunicat al Consiliului transmis, luni, AGERPRES.

Potrivit FIC, pentru atingerea acestui obiectiv ar fi necesar ca România să facă un salt calitativ astfel încât să poată crește în medie cu o rată situată în jurul valorii de 4% pe an, pe o perioadă de 20 de ani. Creșterea economică poate accelera de la 3,3% — cât este estimat potențialul în prezent — până spre un maximum de 4,5% spre finalul perioadei, se subliniază în comunicat.

Pe de altă parte, reprezentanții mediului de afaceri susțin că ritmul actual de creștere a economiei românești, deși încurajator, nu este sustenabil pe termen lung, în absența unei abordări strategice.

„FIC nu are vocația de a produce un plan pe termen lung pentru România. Este atributul Guvernului, cu sprijinul Președinției, Parlamentului, Băncii Naționale, partidelor politice și printr-o amplă consultare cu mediul academic, cu societatea civilă și cu mediul de afaceri. Ceea ce ne propunem este să creăm o platforma de dialog în care să stimulăm și să contribuim la această dezbatere privind definirea unei ambiții naționale, promovarea ei și să găsim idei sau potențiale soluții cu privire la un model de guvernanță, folosind principiile pe care le aplicăm în afaceri”, se mai arată în comunicatul citat.

În acest sens, FIC a lansat campania VA URMA, care își propune în primul rând să comunice cu publicul și cu toți actorii relevanți, pentru ca fiecare să conștientizeze potențialul pe care îl are România și pe care îl poate mobiliza odata ce și-a asumat o astfel de ambiție și o strategie integrată, coerentă pe termen lung, cu priorități bine definite.

În plus, în cadrul campaniei reprezentanții FIC vor încerca să explice publicului care sunt beneficiile unei creșteri economice sustenabile, cum se răsfrâng rezultatele asupra întregii societăți și cum cred ei că se poate ajunge acolo.

„Nu în ultimul rând, este necesar un anumit tip de guvernanță, pentru ca un proiect de țara care se întinde pe două decenii, să poată fi dus la bun sfârșit. (…) O contribuție pe care mediul de afaceri o poate aduce în acest context este un model de guvernanță asemenea unui plan pe termen lung, care trebuie să aibă la bază câteva principii, pe care și companiile mici sau mari le utilizează atunci când fac strategii cu un orizont larg în timp: viziune, obiective, indicatori de performanță și calibrare permanentă în raport cu realitățile din teren”, se subliniază în comunicatul citat.

DailyBusiness
România primește sprijin pentru aderarea la OCDE. Bolojan anunță acorduri strategice cu Ungaria și Austria
Spynews
Culoarea anului 2026 este Cloud Dancer. Cum o porți în ținute ca să atragi norocul
Fanatik.ro
Dumitru Dragomir a aruncat bomba în direct! A anunțat cine iese primar general al Bucureștiului
Capital.ro
Penalități la bloc. Reguli pentru întârzierile la plata întreținerii. Ce este strict interzis asociațiilor de proprietari
Playtech.ro
Temperatura pe care să nu o setezi niciodată la centrala termică. Are cel mai mare consum și îți umflă factura la gaze
Adevarul
Un băiat de 13 ani, obligat de talibani să-l execute public pe ucigaşul familiei sale în faţa unui stadion plin
wowbiz.ro
Când a murit, de fapt, Ștefania Szabo? Rezultatele autopsiei răstoarnă ancheta în cazul decesului subit al doctoriței
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Roxana Moise a fost condusă pe ultimul drum! Familia și-a dorit discreție la înmormântarea fostei sportive
iamsport.ro
A văzut cum a ajuns să arate Florin Prunea după o lună în junglă și a rămas năucit: 'Băi, de ce este așa?' | FOTO
MediaFlux
Tradiții și obiceiuri pentru 6 decembrie! Ce este interzis să faci de Sfântul Nicolae
stirilekanald.ro
ALERTĂ NASA! Un obiect misterios ce seamănă cu o navă spațială se îndreaptă cu o viteză orbitoare spre Pământ și pare "să emită periodic jeturi de gaz și praf"
substantial.ro
Sloturi noi – avantaje și dezavantaje