Reexaminarea OUG privind plagiatul, adoptată pe articole de Camera Deputaţilor

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, pe articole, cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis privind plagiatul şi retragerea titlului de doctor, urmând ca proiectul să ajungă tot marţi şi la votul final al deputaţilor. Guvernul a transmis un punct de vedere negativ şi a anunţat că susţine forma iniţială a Ordonanţei.
Iulian Tudor
13 sept. 2016, 15:09
Reexaminarea OUG privind plagiatul, adoptată pe articole de Camera Deputaţilor

Liberalii au propus o serie de amendamente care vizau modificarea Ordonanţei de urgenţă în concordanţă cu solicitările preşedintelui Klaus Iohannis, dar toate acestea au fost respinse.

Plenul urmează să dea votul final asupra cererii de reexaminare.

Comisia de Învăţământ a Camerei Deputaţilor a votat săptămâna trecută, cu 11 de voturi „pentru” şi 7 abţineri (PNL), ordonanţa de urgenţă nr 4/2016 prin care se modifică semnificativ modul în care sunt analizate tezele de doctorat suspectate de plagiat, fără a aduce clarificările cerute de preşedintele Klaus Iohannis.

Membrii Comisiei au adus un singur amendament care vizează doctoratele care sunt acum în lucru la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU): „Pentru tezele de doctorat aflate în analiză la CNATDCU şi tezele de doctorat care au fost susţinute, dar nu au fost validate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, procedura se va finaliza în conformitate cu legislaţia în vigoare la data susţinerii respectivelor teze de doctorat”.

Practic, tezele suspectate ca fiind plagiate ar fi analizate după normele etice care au fost în vigoare la momentul realizării şi susţinerii tezei, nu după normele etice stricte de acum.

OUG păstrează şi prevederile potrivit cărora se poate renunţa la titlul de doctor, fără ca cei suspectaţi de plagiat să mai primească un verdict din partea CNATDCU.

Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată în această speţă, decizională fiind Senatul.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT