Gorghiu îl atacă pe Ponta: „Un hoţ la bostănărie”. Fostul premier: „Gorghiu Dej visează ca Lucian Isar să fie prim ministru”

Victor Ponta şi Alina Gorghiu s-au atacat din nou. Şefa liberalilor l-a numit pe Victor Ponta "hoţ la bostănărie", după ce acesta a fost mandatat de PSD să prezinte politica financiară din programul de guvernare al PSD. Victor Ponta nu s-a lăsat mai prejos şi a postat pe Facebook un comentariu destul de acid la adresa Alinei Gorghiu.
Iulian Tudor
15 sept. 2016, 10:21
Gorghiu îl atacă pe Ponta:

Vicepreşedintele PNL Alina Gorghiu a spus, joi, într-un interviu acorda publicaţiei Adevărul, că „vocea PSD pe teme economice din această campanie (n.r. – campanie alegeri parlamentare) va fi de un grobianism incredibil”, după ce Victor Ponta a anunţat că va lucra la programul de guvernare al PSD şi se va ocupa de ceva ce i-a „ieşit foarte bine şi anume banii românilor”.

„Așa face întotdeauna PSD, pune un hoț la bostănărie, că așa este la dânșii. Sunt convinsă că vocea PSD pe teme economice din această campanie va fi de un grobianism incredibil. Din păcate, nici în această campanie nu vom discuta despre programele de guvernare”, a declarat Alina Gorghiu, la Adevărul.

Alina Gorghiu a vorbit şi despre Guvernul Cioloş, despre care a spus că „are limitări impuse de faptul că le lipseşte sprijinul unei majorităţi parlamentare serioase”. Acesta consideră că un guvern de tehnocraţi nu mai poate funcţiona din 2017. „Va fi un guvern politic, asta e certitudine”, a declarat Alina Gorghiu. 

Victor Ponta a atacat-o imediat, pe Facebook, pe Alina Gorghiu, după declaraţia referitoare la guvernul de tehnocraţi. Fostul premier sugerează că şefa liberalilor îşi doreşte ca soţul ei Lucian Isar să fie propus premier, în locul lui Dacian Cioloş.

„Tovarasa Alina Gorghiu Dej are idei putine si fixe. S-a prins si ea dupa un an ca Guvernul de tehnocrati e un dezastru si acum o sa inceapa sa strige din toti bojocii „Ciolos, Demisia!”.

Ma intreb si eu, ca simplu cetatean, stiu ca tot viseaza tovarasa sa fie propus distinsul sau consort Lucica Isar, prim ministru ( asa fac ei planuri noaptea prin budoar), oare o sa strige si atunci „Jos Isar”?!?!?

Bietul PNL, bietii liberali, cred ca Bratienii se rotesc in morminte cu viteza de elice de Airbus!!!„, a scris Victor Ponta.

Victor Ponta a declarat, după întâlnirea pe care a avut-o luni cu Liviu Dragnea, că va lucra la programul de guvernare al partidului şi se va ocupa de ceva ce i-a ”ieşit foarte bine şi anume banii românilor”. „Liviu Dragnea mi-a cerut să mă ocup de ceva ce cred că mă şi pricep şi mi-a şi ieşit bine, şi anume banii românilor. Cunosc foarte bine şi ce înseamnă FMI, Comisie Europeană, Bancă Mondială, deficit şi aşa mai departe”, a spus Victor Ponta.

Dragnea a precizat că programul de guvernare cu care PSD va intra în campania electorală va fi discutat în şedinţa Comitetului Executiv al partidului, care va avea loc săptămâna viitoare, în Delta Dunării.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Cei mai buni portari din Polonia sunt români! Fostul campion cu FCSB a renăscut
Capital.ro
Bucureștenii vor rămâne fără apă rece între 13 și 16 octombrie. Apa Nova a anunțat întreruperi. Ce zone sunt afectate
Playtech.ro
Mai merită să faci facultatea de Informatică în era AI? Teama unui student de 19 ani: „Toți îmi spun că IT-ul va fi mort până termin”
Adevarul
Pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă. Cum pot femeile cu copii să iasă mai devreme la pensie și să scape de penalizare
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Cvadruplul campion al României a spus motivul pentru care a ales-o pe Steaua în detrimentul lui Dinamo
MediaFlux
Anunțul momentului pentru 9,6 milioane de români! Veste privind pensiile de la ASF. Creștere de aproape 40%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte