PROGNOZA METEO pe trei zile. Temperaturi de vară, la mijlocul lunii septembrie. Iată de când se răceşte vremea

PROGNOZA METEO. Pentru următoarele zile, meteorologii anunţă vreme frumoasă şi deosebit de caldă. De luni, însă, apar precipitaţiile şi se va răci considerabil.
Iulian Tudor
16 sept. 2016, 13:33
PROGNOZA METEO pe trei zile. Temperaturi de vară, la mijlocul lunii septembrie. Iată de când se răceşte vremea

PROGNOZA METEO. Sâmbătă, vremea va fi deosebit de caldă, mai ales în jumătatea de sud a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, îndeosebi după-amiaza şi noaptea, în vestul, centrul şi nordul ţării, unde local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala izolat. Punctiform se vor înregistra cantități de apă mai însemnate și vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 de grade în Delta Dunării și 35 de grade în Lunca Dunării.

În Bucureşti, vremea se va menține deosebit de caldă. Astfel, temperatura maximă va fi de 32…33 de grade. Cerul va fi mai mult senin ziua și variabil în cursul nopții. Vântul va sufla slab până la moderat.

Duminică, vremea se va răci, față de ziua precedentă, însă, majoritatea valorilor termice se vor menține peste cele, climatologic, specifice perioadei, mai ales în sudul teritoriului. Vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, în regiunile estice și de sud-estice, local în cele centrale şi zonele montane și izolat în restul teritoriului. Pe arii restrânse, mai ales la munte, se vor cumula cantități de apă mai însemnate și vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 de grade în nordul Moldovei şi 33 de grade în sudul Olteniei.

În Bucureşti, vremea se va menţine deosebit de caldă, la această dată, dar va deveni, în general, instabilă. Temporar, cerul va prezenta înnorări și, mai ales spre seară și în prima parte a nopții, vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade.

Luni, vremea va continua să se răcească, iar ca aspect va fi, în general, instabilă cu ploi, în toate regiunile. Îndeosebi la munte, în sudul și sud-estul țării, unde aversele vor mai fi însoțite de descărcări electrice şi posibil de grindină, cantitățile de apă vor fi însemnate. Vântul va prezenta intensificări temporare în regiunile extracarpatice, dar de scurtă durată, în timpul ploilor și în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 în nordul Moldovei și 28 de grade în Lunca Dunării.

În Bucureşti, vremea va fi instabilă și se va răci. Cerul va avea înnorări, temporar accentuate și se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 24…25 de grade.

Ploile vor continua marţi şi miercuri în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice. În continuare, cantitățile de apă mai pot fi însemnate. Valorile termice se vor situa sub cele ce ar fi normale pentru această perioadă. Temperaturile maxime se vor situa între 12 și 25 de grade.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Câți bani pierde FRF dacă naționala României ratează calificarea la CM 2026. FIFA pune în joc premii uriașe
Capital.ro
Facturi mai mici la energie pentru clienții Hidroelectrica. Obligație până pe 26 martie. Doar așa pot avea un cost redus
Playtech.ro
Cât costă carnea de miel direct de la oieri. Preţul pe kilogram calculat pe viu şi carcasă
Adevarul
Cum reușesc japonezii să aibă case lipsite de praf. Patru obiceiuri zilnice care îți ușurează curățenia locuinței
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Populația e avertizată să se adăpostească. Mesaj Ro-Alert în țara noastră
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj