GAFĂ a autorităţilor din Italia, după cutremurul din Amatrice: Au încurcat victimele şi au trimis în România trupul unui italian

Eroare gravă a autorităţilor italiene, care au încurcat două victime ale cutremurului produs în comuna Amatrice. În locul unui bărbat de origine română, mort la cutremur împreună cu soţia sa, italienii au trimis în România trupul unui cetăţean italian.
Iulian Tudor
17 sept. 2016, 17:30
GAFĂ a autorităţilor din Italia, după cutremurul din Amatrice: Au încurcat victimele şi au trimis în România trupul unui italian

Sotii Victor si Simona Paunescu, din Valcea, si-au pierdut viata in timpul cutremurului din Amatrice si au fost adusi acasa, la Fartatesti, unde au fost ingropati de familie. In urma cu cateva zile s-a aflat insa ca barbatul inmormantat era un italian necunoscut, adevaratul Victor Paunescu fiind gasit decedat in alta parte a localitatii, potrivit ziare.com.

Joi, primaria a fost instiintata oficial ca in locul defunctului Victor Paunescu a fost trimisa in Romania o alta persoana. De asemenea, cele doua fiice ale familiei Paunescu au fost informate de autoritatile italiene ca unul dintre cele doua trupuri scoase de sub imobilul prabusit si trimise in Romania nu este al tatalui lor. Abia sambata a ajuns acasa si adevaratul Victor Paunescu, care a si fost inmormantat.

Primarul comunei Fartatesti, Nicolae Voicescu, a confirmat pentru ca s-a produs o incurcatura. „Noi am crezut că este vorba despre o glumă, însă cei de la Ambasada Italiei ne-au spus că s-a făcut o încurcătură. A fost adusă o altă persoană în locul decedatului, am auzit că este vorba despre un italian care locuia în aceeaşi casă cu soţii Păunescu, dar la mansardă”, a spus primarul, potrivit Adevărul.

Rudele bărbatului decedat nu înţeleg cum a fost posibil ca autorităţile italiene să încurce morţii. „El era la muncă în momentul în care a avut loc cutremurul. A plecat de acolo să vadă dacă soţia mai trăieşte, iar pe stradă s-a prăbuşit peste el o clădire. A fost găsit abia acum de autorităţile din Italia, avea în buzunar toate documentele şi aşa au descoperit că în locul lui a fost adus un italian. Cel care a fost îngropat aici locuia în acelaşi imobil cu verii mei, însă la mansardă. Când a avut loc cutremurul a căzut la etaj, iar autorităţile au crezut, se pare, că este vorba despre Victor Păunescu. Este un caz fără prcedent. Fetele sunt distruse şi vă daţi seama ce înseamă pentru ele să afle acum adevărul. Şi-au plâns părinţii atunci, însă de fapt nu a fost aşa. Chiar nu înţeleg cum nu şi-au dat seama că au făcut o greşeală“, a spus Ion Seimeanu, rudă cu soţii bărbatul, citat de Adevărul.

Victor si Simona Paunescu lucrau de 11 ani in Italia ca sa-si ajute cu bani cele doua fiice. Barbatul avea 52 de ani si era brutar, iar sotia lui avea 43 de ani si ingrijea o batrana. Ultima oara fusesera acasa in iulie, ca sa-si reinnoiasca buletinele.

CITEŞTE ŞI: Italienii, înfuriaţi de o caricatură din Charlie Hebdo. Vezi în ce hal au fost desenaţi morţii şi răniţii de sub dărâmături

Centrul Italiei a fost afectat, pe 24 august, de trei cutremure de suprafaţă, cu magnitudini de 6,2, 5,4 şi 4,8, urmate de zeci de replici. Primul cutremur, de 6,2 grade, a avut loc la ora 3.36 (4.36, ora României), în zona Accumoli/Arquata del Tronto (la graniţa dintre regiunile Lazio şi Marche, în centrul Italiei), la adâncimea de doar 4 kilometri.

Au urmat alte două mişcări telurice, la orele 4.32 şi 4.33, cu intensităţi de 5,4, respectiv 4,8 grade, la adâncimi de 8 şi 9 kilometri. Cele trei seisme au fost urmate de zeci de replici cu intensităţi între 2 şi 4 grade. Situaţiile cele mai grave au fost în comunele Amatrice, Accumoli şi Arquata del Tronto.

Peste 290 de persoane, printre care şi 11 români, şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului din localitatea Amatrice. Circa 400 de persoane au fost rănite.

CITEŞTE ŞI: Cea mai tânără supravieţuitoare a cutremurului din Italia este o româncă de numai o lună de zile

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Incendiu puternic în București! Un depozit arde ca o torță. Au fost trimise mesaje RO-Alert
Fanatik.ro
Fotbalistul român care a dat lovitura în cazinou: “Chintă royală maximă în prima seară! A băgat banii cash în geantă”
Capital.ro
Magazinele Lidl care rămân complet închise duminica. Angajații ar fi încasat bonusuri prea mari. În ce zonă se aplică
Playtech.ro
Când ai voie să speli haine după Crăciun, potrivit tradiției. Ce spun preoții
Adevarul
„Faceți din Putin obstacolul” – sfaturile unui diplomat american veteran pentru Zelenski înaintea întâlnirii cu Trump
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Dramaturgul Radu F. Alexandru s-a stins din viață în a doua zi de Crăciun
iamsport.ro
Banciu a uitat de el și Naum și a numit ”cel mai tare cuplu de comentatori din România”: ”Geniali, nu s-a ajuns niciodată la nivelul ăla!”
MediaFlux
Imagini teribile de la incendiul din București! Ultimele informații oficiale VIDEO
stirilekanald.ro
Crimă șocantă de Crăciun! Un bărbat de 36 de ani, ucis într-un scandal cu peste 20 de persoane. Victima a fost lovită în zona capului de 4 persoane, inclusiv un minor de 14 ani, pe care nu îi cunoștea
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend