Vasile Blaga, audiat la DNA într-un dosar deschis în acest an UPDATE

Copreşedintele PNL, Vasile Blaga, a ajuns luni dimineaţă la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Potrivit lui Blaga, dosarul în care a fost citat ca martor vizează accidentul de maşină de la Braşov în care a fost implicat autoturismul copreşedintelui PNL în luna septembrie, în timp ce era condus de un apropiat al său, chestorul de Poliţie, Liviu Popa. Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov spun că nu făcut nicio solicitare la DNA referitoare la audierea lui Vasile Blaga în acest dosar.
Alina Costache
19 sept. 2016, 05:56
Vasile Blaga, audiat la DNA într-un dosar deschis în acest an UPDATE

UPDATE Vasile Blaga, copreşedintele PNL, nu ar fi fost chemat să dea explicaţii pentru un simplu accident făcut cu maşina sa de către şeful poliţiei din Bihor. Potrivit România TV, în maşina respectivă a fost găsită de anchetatori o sumă de bani importantă care ar fi urmat să ajungă la un personaj din Bucureşti.

UPDATE Dosarul accidentului în care a fost implicat chestorul Liviu Popa, şeful Poliţiei Bihor, aflat la volanul unei maşini care era proprietatea lui Vasile Blaga, este în cercetări la Braşov. Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov spun că nu făcut nicio solicitare la DNA referitoare la audierea lui Vasile Blaga în acest dosar. 

La ieşirea de la DNA, Blaga a precizat că este vorba de dosarul deschis după accidentul de maşină în care a fost implicat autoturismul său pe data de 6 septembrie, maşina fiind condusă atunci de chestorul Liviu Popa, prieten apropiat al copreşedintelui PNL. Blaga spune că l-a rugat pe şeful Poliţiei Bihor să îi pornească din când în când maşina, aceasta fiind Diesel din 2001.

Şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, chestorul Liviu Popa, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe centura municipiului Braşov, la începutul lunii septembrie. 

Ofiţerul, aflat în drum spre Bucureşti, a intrat cu maşina pe contrasens, în depăşirea unui autotren, şi a lovit o altă maşină, care venea din sens opus.

„Nu a fost nimic grav, de altfel eu îmi continui drumul spre Bucureşti cu aceeaşi maşină. Am vrut să depăşesc un TIR, am ieşit pe contrasens şi am lovit o maşină care venea din faţă”, a declarat şeful Poliţiei, scrie ebihoreanul.ro.

Potrivit hotnews.ro, mașina condusa de șeful Poliției bihorene, un BMW din 2001, cu nr. de inmatriculare BH 20 ASW, aparţine co-presedintelui PNL, Vasile Blaga.

„Domnul Liviu Popa este un prieten de familie al domnului Vasile Blaga si i-a solicitat acestuia sa ii imprumute masina pentru o deplasare in Bucuresti, fiind in concediu. Domnul Blaga isi exprima regretul in cazul in care au fost persoane afectate de acest incident si spera ca toate persoanele implicate sa fie sanatoase,” a precizat consilierul liderului PNL, Mihai Somfelean.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov, comisarul şef Liviu Naghi, a declarat, luni, pentru ebihoreanul.ro, că accidentul nu a rămas înregistrat ca o simplă tamponare, întrucât s-a soldat cu rănirea unei persoane.

„Şoferul de 48 ani din Bihor s-a angajat într-o depăşire, fără să se asigure, pe centura Braşovului, şi a intrat într-o coleziune cu o maşină care circula din sens opus. În urma accidentului, o doamnă de 36 de ani, pasageră în maşina lovită, a fost rănită uşor dar a refuzat internarea în spital”, a explicat reprezentantul Poliţiei Braşov.

„Am fost chemat în calitate de martor în dosarul 175/2016”, le-a declarat Vasile Blaga jurnaliștilor, precizând că nu are „habar” despre ce e vorba.

În luna aprilie, Vasile Blaga a mai fost chemat la DNA ca martor într-un dosar privind fapte de abuz în serviciu legat de numirile la comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor în ANRP. În acest caz, în ultimele luni au fost chemaţi mai mulţi foşti miniştri, toţi în calitate de martor.

Întrebat dacă avea cunoştinţă de neregulile de la ANRP, Blaga a spus atunci că „nu am fost implicat, procurorii vor face lumină în aceste cazuri”.

Procurorii anticorupţie au investigat în ultimii ani mai multe presupuse fapte de corupţie de la ANRP, unele dintre dosare fiind deja trimise în judecată. În cauzele rămase în curs de instrumentare la DNA au fost audiaţi, de la începutul acestui an, ca martori, printre alţii, Emil Boc, Cătălin Predoiu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Maria de la Mireasa a recunoscut că a făcut declarații care l-au deranjat pe Bogdan. Ce i-a spus la task-ul cătușelor
Fanatik.ro
„Freacă țiparul pe 8-10 mii de euro pe lună!” „Magiun” Barbu, exploziv înaintea meciului naționalei din Polonia!
Capital.ro
Curs valutar joi, 1 octombrie. Ce valoare au euro, dolarul și lira sterlină la începutul lunii. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât valorează 15 ani de contribuții la pensie. Diferența dintre un român plătit cu salariul minim și unul cu salariul mediu
Adevarul
Cine este pilotul erou care a salvat 174 de oameni după ce a fost înjunghiat de copilot: gestul care a prevenit o catastrofă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Bombă! FC Koln, ofertă pentru unul dintre jucătorii din naționala României: 'Vorbesc foarte frumos despre el'
MediaFlux
Horoscop 1 octombrie 2026. Mai multe zodii au noroc de bani la început de lună
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte