Firea: Persistă fenomenul de poluare la groapa de gunoi de la Chiajna. Există riscul să se constate neîndeplinirea măsurilor stabilite

Primarul general Gabriela Firea a declarat, luni, în cadrul Comandamentului pentru analizarea problemelor de mediu ale Capitalei, că în ceea ce privește groapa de gunoi Iridex de la Chiajna, care trebuie să remedieze până pe 10 octombrie o serie de deficiențe, fenomenul de poluare persistă, existând riscul să se constate neîndeplinirea măsurilor stabilite.
Alina Costache
19 sept. 2016, 11:39
Firea: Persistă fenomenul de poluare la groapa de gunoi de la Chiajna. Există riscul să se constate neîndeplinirea măsurilor stabilite

„Pentru așa numita groapa Iridex, Agenția pentru Protecția Mediului București și Garda București au transmis că s-a emis o notificare prealabilă suspendării autorizației integrate de mediu și există posibilitatea suspendării acestei autorizații după expirarea termenului de 60 de zile dacă se constată că măsurile stabilite de Garda de Mediu nu au fost îndeplinite. Persistă fenomenul de poluare și în acest moment, pe de o parte, și există riscul să se constate neîndeplinirea măsurilor stabilite în intervalul rămas până la data de 10 octombrie, data limită pentru conformare. Așteptăm așadar până pe 10 octombrie să vedem dacă s-au luat măsurile indicate de autorități”, a precizat primarul general Gabriela Firea.

CITEŞTE ŞI Campanie împotriva gropilor de gunoi din Bucureşti: „Trebuie să aducem în legalitate industria depozitării gunoaielor”

O amplă acţiune civică este declanşată de primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, împotriva celor 19 gropi de gunoi poluante din nordul Bucureștiului. Edilul spune că a cerut autorităţilor de mediu să ia măsuri pentru a obliga proprietarii gropilor de gunoi să intre în legalitate şi că acum este rândul cetăţenilor să îşi ceară drepturile în stradă, printr-o campanie de stopare a degradării calității aerului în Capitală. Detalii, aici. 

Edilul a menționat că urmează să fie încheiat un protocol între Garda de Mediu, Poliția Locală a Municipiului București și polițiile locale de sector și din comunele Chiajna și Chitila, pentru stabilirea unor puncte fixe de control, prin care să se asigure monitorizarea permanentă a activității din zonă, cu echipe de specialiști, dar și cu montarea unor camere video.

Bogdan Trif, comisar general al Gărzii Naționale de Mediu, a reamintit că în luna iulie a fost făcut un control amănunțit la groapa de gunoi respectivă.

„La depozitul Iridex s-au trasat 21 de măsuri reparatorii cu termen de 60 de zile, atât prevede legislația. În cazul în care aceste măsuri nu se respectă și nu se remediază în 60 de zile, activitatea va fi suspendată pe o perioadă de maxim șase luni, după care, dacă nu se remediază problemele, va fi retrasă autorizația de mediu”, a explicat el.

Magdalena Iuga, directorul Direcției Utilități din PMB, a declarat că, în prezent, deșeurile provenite de pe raza Municipiului București sunt depozitate la depozitul ecologic Iridex și la cel de la Vidra.

„În momentul în care se va retrage autorizația integrată de mediu, pe cale de consecință, Municipiul București va solicita tuturor operatorilor să nu mai depoziteze la acel depozit care nu mai deține autorizație integrată de mediu. Încă de acum doi ani au început demersurile pentru a realiza o instalație de tratare-neutralizare a deșeurilor. Vrem să dăm valoare deșeurilor provenite de pe raza Municipiului București. Ținem cont de faptul că termenele de funcționare a celor două depozite ecologice Vidra și Iridex sunt 2020 și 2021. Noi, până la această dată, trebuie să reușim să punem în funcțiune instalația de tratare, neutralizare cu producere de energie termică și electrică”, a explicat ea.

Referindu-se la acest aspect, Gabriela Firea a atras atenția asupra faptului că instalația de tratare termică a deșeurilor nu este un incinerator propriu-zis.

„În strategia de dezvoltare și funcționare pe termen mediu și lung a serviciului public de salubrizare în Municipiul București, aprobată prin hotărârea Consiliului General din 2015, se prevede realizarea unei instalații de tratare termică și valorificare energetică a deșeurilor. Nu este, deci, vorba de un incinerator, ci o instalație ce va neutraliza o cantitate de 300.000-350.000 de tone de deșeuri pe an și va produce energie termică și electrică. Obținem astfel energie termică și electrică din surse regenerabile, așa cum solicită directivele UE. Avem 180 de milioane de euro, alocați prin Programul Operațional Infrastructura Mare, suma totală necesară fiind de 250 de milioane de euro. Instalația ar trebui să fie finalizată până în 2022”, a adăugat ea, conform Agerpres.

Potrivit ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer, una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă Capitala este legată de calitatea aerului pentru care România este în procedură de pre-infringement, iar Comisia Europeană (CE) așteaptă un răspuns din partea autorităților.

„O să vă enumăr pe scurt aceste probleme. Cea mai gravă problemă în clipa de față este problema calității aerului și a faptului că suntem într-o situație de pre-infringement cu Comisia Europeană. Normele de poluare a aerului, în special pentru pulberi în suspensie, PM10, sunt depășite. Comisia Europeană ne-a trimis scrisoarea care ne pune într-o situație precontencioasă și Primăria avea obligația de a elabora un Plan Integrat de Calitate a Aerului, care ne poate scoate din situația de infringement. Ori, eu înțeleg că toate studiile de fezabilitate pentru acest Plan sunt terminate de doi ani, iar planul nu este încă făcut. A intra într-o situație de infringement costă România și practic toți cetățenii, în prima fază aproape 1,7 milioane de euro, ca amendă, iar ulterior până la 120.000 de euro pe zi, până se rezolvă situația. Nu cred că este fair-play ca toți cetățenii României să aibă de suportat această consecință pentru faptul că Bucureștiul nu și-a făcut treaba”, a declarat recent ministrul Mediului. DETALII, AICI. 

DailyBusiness
Fructele au devenit un motiv major pentru care România a văzut o creștere a inflației în iulie
Spynews
Nouă copii, căutați toată noaptea în munți, după ce s-au rătăcit, prin frig și întuneric. În ce stare i-au găsit salvamontiștii | FOTO
Bzi.ro
Andreea Marin arată fabulos la 50 de ani! Cum reușește vedeta să se mențină în formă! Face asta timp de 2 ore pe săptămână – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Rating şoc la TV la derby-ul CS Dinamo – Steaua! Câţi români s-au uitat la meci: „De patru ori mai puţin ca la Petrolul – Hermannstadt!”
Capital.ro
Profeția lui Călin Georgescu s-a adeverit. A anunțat din 2024: Vă spun ceva și mai interesant
Playtech.ro
A cumpărat de la vechituri o comodă cu 200 de euro și a descoperit în sertare 190.000 de euro. „Îl caut pe proprietar”
Adevarul
Care a fost cu adevărat primul automobil românesc sută la sută. Nu este vorba despre Dacia
wowbiz.ro
Vine PRĂPĂDUL! Adăpostiți-vă de URGENȚĂ! Alertă extremă în următoarele ore!
Evz.ro
Cum își schimba Jean de la Craiova pantofii zilnic, în comunism. O poveste fabuloasă
Prosport.ro
Interzis cardiacilor! Cea mai frumoasă prezentatoare TV s-a filmat în timp ce făcea duș la piscină
kanald.ro
Concluziile summit-ului dintre Donald Trump și Vladimir Putin. Ce se va întâmpla cu războiul din Ucraina
Cancan.ro
Alertă în România: închideți geamurile și nu ieșiți din case! 29 de județe, afectate de avertizarea ANM
iamsport.ro
Șocant! Cât cere ANAF Cluj pe mașina din imagine: 'E cu tot cu șofer și teren?'
MediaFlux
Întârzieri la pensii și salarii. Consilierul lui Nicușor Dan dă vestea proastă românilor
stirilekanald.ro
Lanț uman în stațiunea Jupiter pentru salvarea a trei turiști, după ce a fost arborat steagul roșu. Cine este cel care a decedat
FURTUNĂ ELECTRICĂ în România. Se va răci brusc, vor fi furtuni puternice