ICCJ a admis cererea DNA de prelungire a arestului la domiciliu pentru Bogdan Olteanu

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, marți, cererea DNA de prelungire cu 30 de zile a arestului la domiciliu pentru fostul viceguvernator BNR, Bogdan Olteanu, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, potrivit Agerpres. Decizia nu este definitivă.
Iulian Tudor
20 sept. 2016, 12:46
ICCJ a admis cererea DNA de prelungire a arestului la domiciliu pentru Bogdan Olteanu

Potrivit DNA, în perioada iulie-noiembrie 2008, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu a solicitat și primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro și sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

Ulterior, ca urmare a diligențelor depuse de Bogdan Olteanu, Liviu Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

Procurorii susțin că suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăți înregistrate în SUA și apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remiși lui Olteanu la biroul unde acesta își desfășura activitatea, în sediul PNL.

De asemenea, procurorii arată că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obținerea unui mandat de deputat.

În acest context, din dispoziția lui Vîntu, Olteanu a beneficiat de consultanță politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro.

CITEŞTE ŞI: Alina Gorghiu şi Bogdan Olteanu, audiaţi ca martori în dosarul lui Mihail Vlasov

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Veste proastă pentru Ronny Labonne! Ce s-a ales de fundașii care au venit la FCSB să-i ia locul lui Vali Crețu
Capital.ro
Miliarde în joc: piața ambalajelor inteligente și expansiunea care nu se vede la raft
Playtech.ro
Cât costă o zi la mare pe litoralul românesc în iunie 2026. Prețurile la șezlonguri, cafea și bere în Mamaia, Constanța și Eforie
Adevarul
România rămâne campioana inflației în UE, cu un nivel de aproape trei ori peste media europeană. „Economia refuză să acorde girul acestor venituri”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român din Italia și-a pierdut viața pe loc, după ce s-a izbit cu scuterul de un TIR. Cum s-a produs tragedia
iamsport.ro
Nicu Gheară, spaima fotbalului românesc? Momentul în care ”i-a înghețat” pe Gigi Becali și Dumitru Dragomir: ”Le era frică!”
MediaFlux
Pensie mai mică pentru mii de români. Ce se schimbă la recalculare
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?