Gabriel Oprea, la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde este judecat în dosarul DIPI

Gabriel Oprea, fostul ministru de Interne şi vicepremier, s-a prezentat marți la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde are termen în dosarul în care este judecat pentru abuz în serviciu în legătură cu cheltuirea unor sume din bugetul DIPI, scrie Agerpres.
Filip Stan
20 sept. 2016, 14:29
Gabriel Oprea, la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde este judecat în dosarul DIPI

La intrare în sediul instanței supreme, Gabriel Oprea a fost întrebat de jurnaliști de ce le-a cerut colegilor din Senat să îl apere și să respingă cererea DNA de începere a urmăririi penale. „Pentru că sunt chiar nevinovat”, a replicat Oprea, susținând că nu el a făcut procedurile parlamentare.

În luna mai, Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul privind Direcția de Informații și Protecție Internă (DIPI).

Gabriel Oprea, în prezent senator, care a îndeplinit funcțiile de viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În dosar, au mai fost deferiți justiției: Gheorghe Nicolae, chestor principal de poliție, la data faptelor șef al DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu și pentru două infracțiuni de deturnare de fonduri, dintre care una în formă continuată, Gabriel-Nicolae Pavel, comisar șef de poliție, la data faptei șef al Serviciului Juridic din DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu, Nelu Zărnică, chestor principal, subsecretar de stat la data faptei, și Marian-Dănuț Iacob, comisar șef de poliție, șeful unei structuri administrative la data faptei, ambii pentru deturnare de fonduri, în formă continuată.

Potrivit DNA, Oprea, cu ajutorul lui Nicolae și Pavel, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale DIPI și a aprobat achiziția unui autoturism Audi A8, în scopul declarat al asigurării protecției demnitarilor.

„Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziționarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne strict la situații legate de folosirea lor în activități de urmărire penală a infracțiunilor de corupție. Ca urmare a încălcării atribuțiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei, iar DIPI a beneficiat de dotarea cu bunurile respective, în valoare de 91.295,73 euro, folosul fiind necuvenit în raport cu destinația legală a fondurilor operative”, susțin procurorii.

DNA precizează că, în perioada 21 august — octombrie 2015, Gheorghe Nicolae a schimbat destinația resurselor materiale alocate instituției publice pe care o conducea, respectiv a autoturismului Audi A8 achiziționat din fonduri operative în mod conspirat, pentru folosința personală și exclusivă a ministrului de Interne în funcție Gabriel Oprea.

De asemenea, în perioada 2014 — 2015, același inculpat, în mod repetat, a aprobat mai multe rapoarte prin care a fost schimbată destinația unei alte sume — de peste 238.000 lei, alocată pentru fonduri operative, în scopul efectuării unor cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituției, care nu au fost circumscrise activităților, acțiunilor sau misiunilor cu caracter informativ-operativ.

Procurorii au instituit măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri ce aparțin lui Oprea, Nicolae și Pavel, până la concurența sumei de 410.000 lei, în vederea recuperării pagubei produse.

Citeşte şi: Senatul a respins cererea de încuviinţare a urmăririi penale a lui Gabriel Oprea în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Principala ţintă a Rapidului în perioada de mercato: “Avem o listă şi vom încerca să îl aducem!”
Capital.ro
A murit cea mai iubită cântăreață. A cucerit inimile a milioane de oameni. Generații întregi au crescut pe melodiile ei
Playtech.ro
Care sunt orele de linişte în România, în 2025? Nu contează dacă stai la bloc sau la casă
Adevarul
Când crește valoarea tichetelor de masă în România și cine beneficiază de majorare
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Un îndrăgit membru al trupei “Gașca Zurli” s-a stins din viață. Mirela Retegan a făcut tristul anunț: ,,A rămas la Zurli până în ultima clipă”
iamsport.ro
BREAKING | Transferuri-șoc la Craiova: își vinde titularul și aduce jucătorul dorit insistent de FCSB! Ce alt fotbalist va pleca din Bănie
MediaFlux
Avertisment pentru toți românii care plătesc facturi la energie electrică
stirilekanald.ro
Crima care a cutremurat Iașul. Bunicuța cu mulți amanți, găsită moartă pe câmp. Ucisă de doi tineri, iar ultimele clipe din viața sa au fost un chin
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai