RADET vrea să intre în INSOLVENŢĂ

Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) vrea să intre în insolvență. Regia are datorii istorice la ELCEN de peste 3,5 miliarde lei pe care nu le poate plăti. Prin procedura insolvenţei, Regia se poate pune la adăpost de creditori. 
Cristina Macuc
21 sept. 2016, 12:34
RADET vrea să intre în INSOLVENŢĂ

Măsura intrării în insolvenţă a RADET a fost adusă miercuri în atenţia Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) printr-un proiect de hotărâre care vizează aprobarea „măsurilor tehnice, juridice şi economice necesare pentru asigurarea continuităţii activităţii RADET, în vederea garantării livrării agentului termic pentru populaţie şi pentru instituţiile racordate la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică”. Proiectul a fost votat de CGMB, acesta cuprinzând şi un amendament privind intrarea în insolvenţă a Regiei. 

De altfel, despre intrarea în insolvenţă a RADET s-a discutat înainte de a fi schimbat Consiliul de Administraţie al Regiei, fostul şef al CA Gabriel Dumitraşcu precizând că astfel se pot ajusta datoriile de aproape 3,5 miliarde lei pe care le are la ELCEN.

„Singurul mod în care se pot ajusta aceste datorii către un creditor este o procedură de insolvență. Ne-am gândit (ca RADET să intre în insolvență, n.r.), am și fundamentat și arătat Primăriei Capitalei că este, dacă vreți, un tratament profilactic, economic, aplicat uneori cu succes dacă există voință de redresare, alteori nu și s-au întâmplat situații tragice urmate de faliment. Este singura modalitate legală în momentul de față de a ajusta nivelul datoriilor. Nu există în legislație o altă modalitate ca aceste datorii de 3,5 miliarde de lei să poată fi redus la un suportabil, care să fie acceptat de Primăria Capitalei și asumat pe o perioadă de timp. 3,5 miliarde de lei înseamnă aproape tot bugetul Primăriei Capitalei pe un an”, a spus Gabriel Dumitrașcu, președintele Consiliului de Administrație al RADET.

Decizia finală privind intrarea în insolvenţă a RADET va fi luată de Tribunalul Sindic. 

RADET furnizează agent termic în sistem centralizat la aproape două milioane de bucureşteni. 

În urmă cu zece zile, primarul general Gabriela Firea anunţa că bucureştenii nu vor avea probleme cu apa caldă şi căldura în Capitală, în această iarnă. „Vreau să-i asigur pe toţi bucureştenii şi pe studenţii care vor veni în Capitală la studii, ambasadele, reprezentanţele diplomatice şi turiştii care vin în Capitală că sub nicio formă nu se pune problema ca în Capitala României să nu fie apă caldă şi căldură în sezonul rece. Suntem ţară europeană. E o faptă penală să opreşti gazele sau să opreşti livrarea agentului termic. Eu apăr drepturile bucureştenilor şi nu a unor grupuri de interese aşa cum au făcut-o reprezentanţii PNL care au apărat grupuri de interese. Peste 10 ani de zile, atât ELCEN cât şi RADET, fiecare în parte către companiile cu care erau în contracte, au încasat sau au fost datoare penalităţi. Sumele care se vehiculează în această perioadă nu sunt o expresie a facturii, a plăţilor curente, ci penalităţi la penalităţi. E vorba de datorii în lanţ făcute în peste 10 ani de zile. Diferenţa dintre momentul în care RADET încasa de la cetăţeni plata facturii curente precum şi de la celelalte instituţii( şcoli, spitale) şi momentul când trebuie să plătească la ELCEN era de 30 de zile. RADET era condamnat în fiecare lună, ani în şir, să rămână dator”, a declarat Gabriela Firea la România TV. Detalii, aici. 

Încă de la începutul lunii septembrie, ELCEN a ameninţat că aproape jumătate din locuitorii Capitalei vor rămâne fără apă caldă în perioada următoare, după ce Distrigaz a decis limitarea debitului de gaze naturale către Electrocentrale București (ELCEN), din cauza datoriilor. Amănunte, aici. 

CITEŞTE ŞI Firea: Liberalii au gestionat RADET numind conducerea. Au avut posibilitatea să rectifice bugetul, dar nu au făcut-o

Primăria Capitalei trebuie să ceară acordul Comisiei Europene pentru subvențiile pe care le acordă către RADET, însă acest lucru nu va afecta nici alimentarea cu căldură a Capitalei, nici prețul plătit de consumatori, a declarat, sâmbătă, la Sinaia, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

„Am informat Primăria Capitalei de câteva ori în anii trecuți că, în momentul când acordă ajutoare de stat pentru servicii de interes economic general de peste un anumit nivel, de 15 milioane de euro pe an, acestea trebuie notificate Comisiei Europene. Aceasta este obligația legală. Sub 15 milioane poți decide tu, pe plan național, iar peste această sumă ești obligat să obții acordul Comisiei Europene. Noi bănuim că, în cazul RADET, acest plafon este depășit și că va fi necesară o notificare a Comisiei Europene”, a declarat Bogdan Chirițoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. 

El a subliniat că acest lucru nu va împiedica furnizarea de căldură și apă caldă în Capitală și nu va afecta prețurile pe care le plătesc consumatorii.

DailyBusiness
Polițiștii i-au confiscat mașina de 43.000 de euro, după ce l-au prins Constanța. Ce au descoperit în urma verificării
Spynews
ANM, anunț de ultimă oră! A fost emis cod portocaliu și galben! Urmează ploi torențiale și val de căldură intensă
Bzi.ro
Dana Rogoz, răvășitoare într-un costum de baie! La 39 de ani, are o siluetă de invidiat – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu casa părăsită a lui Călin Georgescu. Cum a ajuns într-o stare deplorabilă proprietatea aflată pe cel mai înalt deal din România
Capital.ro
România s-a cutremurat. Ion Iliescu a făcut personal anunțul: Pot să închid ochii...
Playtech.ro
Ce semnificație are culoarea balizelor de pe litoral. Turiștii le ignoră des, dar le pot salva viața
DailyBusiness
ANRE a anunțat creșteri ale facturilor la gazele naturale de la 1 iulie. Cât de mult vor fi afectați consumatorii casnici
Adevarul
Ce ar putea însemna pentru Iran stingerea conflictului cu SUA și Israelul: „Mitul securității a fost spulberat”
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Lorena Tonciu, cadou de zeci de mii de euro de la părinți. Cum e răsfățată sora Andreei Tonciu de cei care i-au dat viață / FOTO
Spynews
Avocata lui Gabi Bădălău, declarații despre ultimul proces din instanță. Claudia Pătrășcanu ar fi fost cea care ar fi început totul. Câți bani ar fi la mijloc
Evz.ro
Rămâi fără bani dacă ai clipit! Aplicația care e interzisă telefonului tău, fie Android sau Iphone
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Diana Munteanu la 46 de ani. Imaginile cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu au devenit virale
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 joi, 26 iunie 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report fabulos de peste 23,12 milioane de lei la Joker
Cancan.ro
Ionuț Andriescu a murit la doar 30 de ani, după ce s-a tratat singur acasă din cauza unor dureri abdominale
Playsport.ro
Românii se întorc acasă după ani de muncă în pribegie: ce îi face să renunțe la Occident, potrivit inte...
Capital.ro
Elena Udrea e devastată. N-a mai putut rezista. A spus personal chiar azi, 26 iunie: Am ajuns să...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Corina Caragea, în costum de baie. Imagini cu prezentatoarea de la PRO TV dintr-un paradis acvatic
stirilekanald.ro
Fotbalistul mort la doar 18 ani. Ce s-a înttâmplat, de fapt
Cele mai bune 9 alimente care protejeaza ficatul de boli
MediaFlux
Bani pentru bunicii care-și cresc nepoții. Guvernul dă 50% din indemnizația de creștere a copilului
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A început recepția finală a celui mai așteptat lot de autostradă! Va oferi cale liberă spre litoral (VIDEO)