Gabriel Oprea şi-a depus demisia din funcţia de senator: Plătesc pentru că am îndrăznit să vorbesc

Gabriel Oprea a anunţat că şi-a depus, luni seara, demisia din Parlament începând cu 1 octombrie, potrivit solicitării făcute publice pe Facebook.
Iulian Tudor
26 sept. 2016, 14:26
Gabriel Oprea şi-a depus demisia din funcţia de senator: Plătesc pentru că am îndrăznit să vorbesc

Demisia din Parlament, începând cu 1 octombrie, a fostului vicepremier Gabriel Oprea a fost înregistrată luni la Senat.

Procedura de demisie va fi finalizată după anunțul acesteia în plen.

Depunerea cererii a fost confirmată de Andrei Alexandru, purtătorul de cuvânt al președintelui Senatului.

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a precizat într-o postare pe Facebook că împotriva sa, şi nu numai, a acţionat o reţea care încearcă să şteargă identitatea naţională şi valorile tradiţionale.

„Cei care mă cunosc, chiar și cei care nu m-au plăcut niciodată, pot să confirme că am fost și sunt un bun român, că țin cu țara mea, România. Se pare că acest lucru este de neacceptat de către unii. Plătesc de fapt pentru că am îndrăznit să vorbesc despre interesul național, despre valori tradiționale, despre Armată și Biserică, pentru că am îndrăznit să pun tricolorul românesc în ținutul secuiesc, pentru că am încurajat arborarea drapelului. Iată că tot ceea ce am facut din suflet și dintr-un patriotism sincer, așa cum am fost educat în familie și în Armată, se întoarce acum împotriva mea.

Unii vor spune că exagerez. Înainte de a face judecăți pripite, uitați-vă la ce se întâmplă în jurul nostru. Veți vedea o campanie susținută de tăiere a oricăror rădăcini cu adevărat românești. Veți vedea luate în râs și ideea de interes național, și ideea de Biserică, și ideea de patriotism. Se spune că în spatele acestei mișcări de deznaționalizare și a protestelor din ultimii ani, nu doar din România și nu doar împotriva mea, stă o rețea de luptători pentru ștergerea identității și a valorilor naționale. Punctul principal pe agenda acestei rețele constă în susținerea oricarei inițiative care slăbește identitatea națională. Credeți că este o întâmplare faptul că Biserica este atacată sistematic de fiecare dată când există câte un protest de stradă? Lozinca „vrem spitale, nu catedrale” credeți că este spontană? Credeți că este o întâmplare faptul că aceleași cercuri, aceiași oameni și aceleași ONG-uri poartă un război de uzură cu Parlamentul, cu Biserica și cu toți cei care apără interesele naționale în România? Eu cred că nu. Am văzut prea multe ca să mai cred în astfel de coincidențe.

Citeşte şi Călin Popescu Tăriceanu, despre demisia lui Oprea: În contextul actual, gestul este bine-venit

Nimic nu este întâmplător, atunci când vine vorba despre parcursul României din ultimii ani. A căzut un guvern legitim, a venit un guvern de oameni scoși din jobenul „european”, s-au fabricat partide și a fost distrus sistematic principiul separării puterilor în stat. Prin acuzații aberante s-au desfăcut guverne, s-au dat jos miniștri, s-au schimbat majorități. Cine crede că este o întâmplare este naiv.

Uitați-vă cu atenție și veți vedea propaganda ipocrită cum se dă de gol. Cei care aplaudă când vinovăția se stabilește în stradă, sunt exact cei care vorbesc mieros despre drepturile omului. Cei care aplaudă dosarele aberante prin care se schimbă premieri, miniștri, guverne și majorități sunt exact cei care dau lecții savante despre separația puterilor în stat. Cei care îmi urează să mor, nu doar eu, ci și toată familia mea, sunt tocmai cei care vorbesc despre toleranță și despre prezumția de nevinovăție. Cei care răspândesc conștient minciuni abernate despre mine – contrazise inclusiv de procurori – se dau mari somități ale jurnalismului românesc și dau lecții de integritate, profesionalism și obiectivitate. Se premiază între ei, se susțin, se promovează, se pun în funcții. Iar când scopul o cere, se coordonează atent și planifică asaltul. De curiozitate, verificați hățișul de ONG-uri și asociații și veți vedea cum sursa fondurilor este permanent disimulată prin finanțări încrucișate, prin proiecte și premii care rotesc aceiași 30-40 de oameni prezentându-i ca mari deținători ai adevărului absolut. Este o lume deloc mai bună decât cea pe care o înfierează cu mânie proletară.

M-am întrebat adesea ce și cui am greșit. Eu știu că am fost mereu un om corect. Nu am furat, nu am luat mită, nu am făcut afaceri ilegale. Nu am niciun dosar, nicio suspiciune de corupție, nici măcar un articol de presă în care să se spună cu subiect și predicat că aș fi făcut ceva ce intră în categoria faptelor de corupție. Am fost verificat de zeci de ori și mereu concluziile au fost clare: am respectat legea, iar averea mi-am făcut-o pe căi cinstite și verificabile. Această avere mi-am construit-o înainte de a intra în politică și am prezentat-o încă din 2001, fiind primul politician care a făcut acest lucru, într-o vreme în care declarațiile de avere nu erau obligatorii.

Nu numai că n-am furat bani de la stat, ci am încercat să fac cât mai mult bine. De altfel, cum poate fi vinovat un șef de instituție care a luptat să doteze pe căi legale Poliția Română cu un număr impresionant de autoturisme. Cum poate fi vinovat de ucidere din culpă un om care era pasager într-un autoturism neimplicat în accident? Această speță, în care pasagerul de pe bancheta din spate este cercetat pentru ucidere din culpă, este cred o premieră mondială.

Când am făcut lucruri bune nu am mers cu presa după mine și nu am ținut prelegeri despre patriotism sau filantropie. Dar, doar ca exemplu, câtă vreme am fost Ministru al Apărării, am donat tot salariul meu plus fonduri personale pentru copiii militarilor căzuți la datorie în teatrele de operații. Nu v-ați întrebat de ce presa nu a vorbit niciodată – deși toți din minister știau – de faptul că pe toata durata activității mele ca ministru al Apărării naționale am folosit pentru toate deplasările mașina personală și am suportat din banii mei carburantul si restul cheltuielilor?

Toți cei care mă cunosc pot confirma că am susținut Justiția, l-am susținut pe președinte, fie că a fost vorba de Traian Băsescu sau de Klaus Iohannis, pentru că am crezut în ideea națională. Puteți să-i întrebați pe cei doi președinți și pe toți cei care au condus sau conduc DNA, SRI și SIE care a fost atitudinea mea în acești ani de când sunt în politică. Vă asigur că am luat mereu deciziile bune pentru țară și că i-am susținut necondiționat atunci când a fost vorba despre interesul României.

Dar, la un moment-dat, se pare că interesele unora nu s-au mai potrivit cu valorile mele. Și de-atunci, asaltul. Ca la manual: elaborat, planificat și coordonat după toate regulile propagandei, cu atacuri, cu denigrări, cu minciuni, cu proteste.

Demisia mea, pe care am transmis-o președintelui Senatului, i-a liniștit. Deocamdată. Însă vreau să-i anunț că românii își iubesc țara. Și chiar dacă cei mulți nu ies în stradă, asta nu înseamnă că au fost reduși la tăcere. Nu înseamnă că înghit pe nemestecate minciunile propagandei.

Eu unul, am fost învățat să-mi iubesc țara, să respect valorile naționale și să păstrez credința strămoșească. Am fost educat cu steagul și icoana în casă. Tatăl meu a fost militar, iar Armata mi-a fost familie de când m-am născut, mi-a fost casă, școală și reper. Cine vrea să facă din România un experiment, mă va avea adversar. Nu ca senator, nu ca ministru, nu ca premier. Ca simplu român. Ca unul dintre cei mulți care nu ies în stradă să-și facă poze. Ci ies să-și apere familia, națiunea, țara. Demisia mea încheie lanțul deciziilor pe care le-am luat cu singurul scop de a se da curs acțiunilor în justite, acțiuni pe care nu le-am obstrucționat niciodată. Am totuși credința fermă că orice om rațional înțelege ca sunt cu totul nevinovat și că, după ce justiția se va pronunța, va înceta și acest val de agresiuni la care am fost supus de atâta amar de vreme.”, a scris Gabriel Oprea pe pagina sa de Facebook, după depunerea demisiei.

Senatorii au respins, luni, prin vot secret cu bile, cererea Procurorului General de încuviinţare a începerii urmăririi penale, pentru ucidere din culpă, a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, cu 73 de voturi „împotriva” cererii Parchetului General, 45 „pentru” şi şase abţineri.

DailyBusiness
Bani cu măsură din partea Ministerului Educației. Bursele elevilor și studenților se schimbă radical
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Declarații răscolitoare despre Mihai Leu. Amănunte neștiute au ieșit la iveală
Fanatik.ro
Vlad Pascu s-a panicat și își joacă ultima carte: ”Nu era atât de drogat”. Cererea bizară care îi putea aduce o pedeapsă mai mică
Capital.ro
Se schimbă legea pentru șoferii pensionari în România. Restricție la permisul de conducere
Playtech.ro
Schimbări uriașe la sănătate. Ce români pot pierde calitatea de asigurat și ce modificări apar la contribuții
DailyBusiness
Benzina şi motorina se vor scumpi masiv de la 1 august. Cât va costa un plin după majorarea accizelor
Adevarul
Momentul în care o clădire din centrul Teheranului este spulberată de o rachetă lansată de armata israeliană
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Corupția, o constantă a comunismului românesc
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Ce a făcut Mihai Leu atunci când a aflat că are cancer. Campionul a sperat până în ultima clipă că va învinge boala
Cancan.ro
Detaliul ȘOCANT găsit în telefonul italianului ucis de urs, pe Transfăgărășan. Anchetatorii au rămas uluiți!
Playsport.ro
De ce a ajuns România datoare și fără bani? „Totul a început din 2016, când politica fiscală s-a...
Capital.ro
A murit cel mai mare actor. Maestrul a decedat în urma unui stop cardiac. O voce inconfundabilă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
VIDEO Un bărbat a fost ucis de urs, pe Transfăgărășan. Animalul l-a târât zeci de metri într-o râpă. Imagini terifiante cu cadavrul victimei
Irinel Popescu, medicul care l-a tratat pe Mihai Leu, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața sportivului: ”În final, a cedat și inima”
MediaFlux
Scoți bani de la bancomat? Urmează o nouă schimbare majoră
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ionel, viermele de primărie care vrea să ”șteargă” realitatea și presa