Mihai Şora: Mi-a făcut mare plăcere să-l revăd pe Neagu Djuvara. Avem laolaltă aproape 200 de ani

Filosoful Mihai Şora a scris marţi, pe Facebook, despre ceremonia de la Palatul Cotroceni, unde a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis, alături de istoricul Neagu Djuvara, la împlinirea vârstei de 100 de ani.
Iulian Tudor
27 sept. 2016, 13:44
Mihai Şora: Mi-a făcut mare plăcere să-l revăd pe Neagu Djuvara. Avem laolaltă aproape 200 de ani

„Mi-a făcut mare plăcere să-l revăd pe Neagu Djuvara, să depănăm câteva amintiri din copilăria noastră muzicală, fiind noi două „victime” ale învăţământului pianistic, cu grozave strădanii din partea profesorilor, rigle peste degete şi alte asemenea gingăşii armonice… fără vreun rezultat concertistic notabil (după cum s-a adeverit ulterior)”, a scris Mihai Şora, pe Facebook.

Filosoful Mihai Şora şi istoricul Neagu Djuvara au depănat câteva amintiri în biblioteca de la Palatul Cotroceni. „În biblioteca Palatului Cotroceni, unde am putut rămâne câteva clipe în intimitate, am constatat că avem laolaltă aproape două sute de ani (socoteala am făcut-o eu, Neagu a confirmat-o)”, a mai scris Mihai Şora.

Acesta a scris şi câteva impresii de la ceremonia de la Palatul Cotroceni: „Preşedintele Iohannis a fost foarte-foarte înalt, aşa cum prevăzusem, zâmbitor şi cald; protocolul – impecabil; jurnaliştii – cam departe de noi doi; iar noi doi – mititeluţi şi emoţionaţi, ceea ce, de asemenea, prevăzusem”.

Mihai Şora şi Neagu Djuvara au primit, luni, din partea preşedintelui Klaus Iohannis, Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.

Neagu Djuvara a împlinit 100 de ani pe 18 august, iar Mihai Şora va atinge centenarul pe 7 noiembrie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Declinul lui Donald Trump, șansă pentru Răzvan Burleanu? Cum îl pot ajuta alegerile din SUA pe șeful FRF
Capital.ro
Pensionarii din România se împrumută de trei ori mai mult decât în ultimii cinci ani. Facturile și tratamentele medicale le golesc bugetele lunare
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT