Klaus Iohannis susţine votul deschis pentru cererile DNA: Politicienii nu s-ar mai coaliza pe ascuns

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că susţine ideea ca votul pentru cererile DNA să fie date în cel mult 24 de ore de la primirea documentaţiei în Parlament şi ca votul să fie deschis, la vedere, pentru că astfel politicienii ar fi "responsabilizaţi" şi nu s-ar mai "coaliza pe ascuns" pentru a decide cum votează.
Iulian Tudor
27 sept. 2016, 17:08
Klaus Iohannis susţine votul deschis pentru cererile DNA: Politicienii nu s-ar mai coaliza pe ascuns

Întrebat dacă susţine şi ideea votului deschis, la vedere, Iohannis a confirmat: „Eu cred că i-ar responsabiliza şi nu s-ar mai putea coaliza pe ascuns, câteodată chiar împotriva voinţei conducerii partidului”, scrie news.ro.

Deputaţii PNL au depus, marţi, un proiect de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, potrivit căruia cererile privind încuviinţarea urmăririi penale vor ajunge în maximum 24 de ore în plenul Camerei spre dezbatere şi vot, iar votul va fi deschis. Liberalii au depus acest proiect după ce luni cereau deblocarea unuia depus în urmă cu doi ani, care prevedea vot în 48 de ore pe toate cererile de ridicare a imunităţii parlamentarilor.

Potrivit secretarului Camerei Marcel Ciolacu, propunerea liberalilor a fost transmisă de către Biroul Permanent Comisiei de Regulament.

”Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor are obligaţia să transmită de îndată solicitarea Comisie Juridice, care va dezbate şi va depune raportul în maximum 24 de ore. În interiorul acestui termen se realizează audierea deputatului şi studiul documentelor înaintate de procurorul general”, se arată în proiect.

Potrivit proiectului, raportul comisiei juridice se aprobă prin vot deschis al majorităţii membrilor prezenţi.

Conform legislaţiei în vigoare, aceste proiecte se votează secret, cu bile.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Niponii l-au distrus pe Istvan Kovacs, deși Japonia a câștigat cu 4-0: „Ce rușine de arbitru! Concediați-l!”
Capital.ro
Copiii olandezi sunt printre cei mai fericiți din lume. Are acest ritual vreo legătură?
Playtech.ro
Problema de matematică de clasa a III-a pe care puțini internauți o rezolvă. „Câți bani îi mai rămân Mariei după toate cumpărăturile?”
Adevarul
Ce s-ar întâmpla dacă Putin nu ar mai conduce Rusia. Răspunsul unui politolog de la Princeton: „Întregul cerc din jurul lui este format din ultranaționaliști”
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Băiețel de trei ani, înecat în piscina familiei. Deși purta vestă, nu a mai putut fi salvat: „L-am pierdut mult prea devreme”
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Încep recrutările la SRI. Salariile pornesc de la 7.500 lei. Ce posturi sunt disponibile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?