Încă o firmă bulgărească insistă să vândă RCA în România. Are peste 170.000 de clienţi

DallBogg, o companie parte a unui grup din Bulgaria specializat mai degrabă în industria medicală, insistă să intre pe piața RCA din România. Firma a mai trimis către ASF un document prin care anunță că ar fi trebuit să intre pe piața locală din 26 august și în care prezintă inclusiv o schemă de reasigurare cu câteva dintre cele mai mari nume din domeniu.
Iulian Tudor
29 sept. 2016, 11:21
Încă o firmă bulgărească insistă să vândă RCA în România. Are peste 170.000 de clienţi

DallBogg, o companie parte a unui grup din Bulgaria specializat mai degrabă în industria medicală, insistă să intre pe piața RCA din România, scrie profit.ro. Firma a mai trimis către ASF un document prin care anunță că ar fi trebuit să intre pe piața locală din 26 august și în care prezintă inclusiv o schemă de reasigurare cu câteva dintre cele mai mari nume din domeniu.

Citeşte şi Legea RCA se schimbă în maximum două săptămâni. Decontare directă, maşină la schimb, amenzi uriaşe pentru asigurători

Compania bulgară, reprezentată în România de o firmă din Suceava specializată pe segmentul șoferilor români care își înmatriculează mașinile la sud de Dunăre, transmite ASF că legile europene protejează dreptul firmelor la liberă practică în orice țară din UE.

DallBogg se prezintă drept membră a unui grup cu activități importante în domeniul industriei medicale, dar amintește că are peste 173.000 de clienți pe zona RCA.

Potrivit celor de la DallBogg, compania lor este cea mai activă din Bulgaria (nr: formularea în engleză este „most vibrant insurance company”), cu afaceri care tind să depășească vânzările mult mai cunoscutului Eurohold, grup prezent și în România prin Euroins.

Cheia intrării DallBogg în România nu este la ASF, ci la Biroul Asigurătorilor Auto (BAAR), al cărei membru trebuie să devină pentru a activa pe piața locală.

Sursele spun că BAAR nu este hotărât să își dea acordul pentru intrarea bulgarilor pe piața locală, având în vedere dimensiunile reduse ale afacerilor în domeniu, dar și istoricul de plată nu tocmai bun pe care îl înregistrează firma în cazurile de daune transfrontaliere în care este implicată. DallBogg este una dintre firmele din Bulgaria care asigură mașinile înmatriculate la sud de Dunăre de către români, dar este prezentă și în țări ca Belgia sau Italia.

„Nu aș spune că este chiar un nume mare. Ei sunt foarte activi în relația cu românii care își înmatriculează mașina în Bulgaria, ceea ce nu este chiar un semn bun, pentru că sunt cunoscute întârzierile pe care le înregistrează în caz de daună, în relația cu românii. Mă aștept ca, în curând, să se notifice și compania mamă a Euroins, pentru a vinde direct din Bulgaria. Ei au mai încercat să facă acest lucru și le poate fi foarte util, în caz că societatea din România, care are probleme, ar fi supusă, de exemplu, unei interdicții de a mai vinde RCA, cum a fost cazul la Astra. Nu cred că vor veni în România nume importante, așa cum speră ASF. În Ungaria s-au dus companii mari să vândă RCA atunci când au deschis piața? S-a dus Astra Asigurări. Dallbogg este specializată în asigurări de viață și de sănătate. Pe RCA a intrat abia pe la sfârșitul lui 2014”, a comentat o sursă avizată.

Citeşte şi Diferenţe uriaşe între tarifele RCA din România şi cele din străinătate

În scrisoarea trimisă ASF, DallBogg precizează că are deja o înțelegere cu mai mulți reasigurători pentru intrarea pe piața din România. Pachetul prezentat presupune o reasigurare pentru toate sumele ce depășesc 500.000 de euro și presupune implicarea unor firme mari, precum SWISS Resau Munich Re.

Legislația europeană ar putea să oblige BAAR, până la urmă, să avizeze activitățile DallBogg. Acest fapt ar putea reprezenta un precedent ce poate fi utilizat, de exemplu, de către Euroins, care ar putea intra direct în România cu firma supravegheată în Bulgaria și ar avea posibilitatea ca, treptat, să își rezolve cu ajutorul noii firme problemele pe care le are cu societatea înregistrată în România.

Euroins, cealaltă firmă bulgărească din România, se află sub un plan de redresare financiară, a înregistrat anul trecut pierderi de 300 de milioane de lei și a primit reclamații de la firme de asigurare. Este însă unul dintre cei mai mari vânzători de RCA din țară și singura companie care reușește să își desfășoare afacerile având un portofoliu format aproape exclusiv din RCA.

Reprezentanții Recrex, firma din Suceava prin care DallBogg vrea să intre în România, nu au putut fi contactați pentru declarații.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Materiile la care David Popovici nu a excelent la școală. Ce au făcut profesorii pentru campionul olimpic
Mișcări în PNL înainte de congres: Oana Gheorghiu și Dragoș Pîslaru intră în organizația Sector 6 (Surse)
Playtech.ro
De ce unele baterii sunt AA și altele AAA. Explicația pe care puțini o cunosc, denumirile nu sunt alese întâmplător
Adevarul
Invazia „Buha gamma” în București. Când va scăpa Capitala de fluturii care au ocupat blocurile și spațiile verzi
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Foc dezastruos la un hotel din Republica Dominicană! O femeie și-a pierdut viața și alți 1.700 de turiști au fost evacuați
iamsport.ro
Scandalul-monstru din vestiarul României la CM 1994. Gică Popescu și-ar fi ”trimis” un coleg acasă, după conflictul cu secundul: ”Te-am făcut mare antrenor, vezi-ți de treaba ta!”
MediaFlux
Horoscop de weekend 20-21 iunie. Ce rezervă astrele pentru fiecare nativ
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?