Casa Regală, ANUNŢ de ultima oră despre starea de sănătate a Regelui Mihai

Casa Regală a anunţat, vineri, că starea de sănătate a Regelui Mihai este stabilă şi că acesta se află în permanenţă sub supravegherea medicilor. De asemenea, a mai fost adus la cunoştinţă faptul că Principesa Maria se află în Elveţia pentru a fi alături de Rege. 
Filip Stan
30 sept. 2016, 08:56
Casa Regală, ANUNŢ de ultima oră despre starea de sănătate a Regelui Mihai

„Principesa Maria a României se află începând de astăzi (vineri, n.r.) în Elveţia, pentru a fi alături de Regele Mihai I. Alteţa Sa Regală va petrece câteva zile la reşedinţa privată a tatălui său. Majestatea Sa are o stare de sănătate stabilă şi se află sub supravegherea permanentă al medicilor, urmând tratamentul obişnuit al ultimelor luni”, arată Casa Regală.

Regele Mihai s-a retras din viaţa publică la începutul lunii martie, când Casa Regală a anunţat că acesta a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la o clinică din Lausanne. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT