Ministerul Educaţiei a reglementat autorizarea provizorie a şcolilor doctorale pentru anul universitar 2016-2017

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a aprobat joi, 29 septembrie, ordinul care stabileşte cadrul legal pentru înmatricularea de noi studenţi doctoranzi în anul universitar 2016-2017.
Filip Stan
30 sept. 2016, 10:18
Ministerul Educaţiei a reglementat autorizarea provizorie a şcolilor doctorale pentru anul universitar 2016-2017

Documentul autorizează provizoriu, pentru anul universitar 2016-2017, şcolile doctorale care funcţionează în cadrul instituţiilor de învăţământ superior (incluse în anexa ordinului), urmând ca metodologia de autorizare provizorie, acreditare şi evaluare periodică a şcolilor doctorale, pe domenii, să fie aprobată prin Hotărâre de Guvern, în conformitate cu prevederile Legii nr. 87/2006 privind asigurarea calităţii în educaţie.

Dispoziţia temporară adoptată de minister survine ca urmare a faptului că, de la adoptarea Legii Educaţiei Naţionale (2011) şi până în prezent, şcolile doctorale nu au fost evaluate extern în vederea acreditării.

Potrivit reglementărilor legislative în vigoare, fiecare şcoală doctorală este evaluată individual, pentru fiecare domeniu în parte. Evaluarea şcolii doctorale se face pe baza performanţei şi a capacităţii instituţionale a fiecărei instituţii organizatoare de studii de doctorat (IOSUD) din care face parte şcoala doctorală.

Evaluarea şcolilor doctorale este realizată de Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) sau de o altă agenţie de asigurare a calităţii din ţară sau străinătate, înscrisă în Registrul European pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (EQAR). Procesul se desfăşoară pe baza rapoartelor Consiliului Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică (CNCS) referitoare la calitatea cercetării şi a rapoartelor Consiliului Naţional pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) referitoare la calitatea resurselor umane.

În viitorul apropiat, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice urmează să adopte o soluţie legală temporară în vederea acordării posibilităţii instituţiilor organizatoare de studii universitare de doctorat de a desfăşura examene de finalizare a studiilor doctorale. Pe de altă parte, MENCS va stabili şi cadrul legal pentru demararea procesului de evaluare a şcolilor doctorale în vedereaa obţinerii acreditării pe o perioadă de 5 ani, conform legii.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Îi paște o nouă sancțiune?! Steagul Ținutului Secuiesc, în tribune la Csikszereda – FCSB. Cum a fost mascat pe transmisia TV. Foto
Capital.ro
Permis 2026. Reguli privind preschimbarea, reînnoirea și valabilitatea. În ce situații nu mai poți păstra documentul românesc
Playtech.ro
Ce fac dacă vecinul refuză să plătească jumătate din gard?. Sfatul unui avocat, paşi de urmat pentru rezolvarea problemei
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul jucător din SuperLigă nu vrea să meargă la Insula Iubirii: ”Tu ai văzut câte cupluri s-au despărțit?”
MediaFlux
Un nou program de finanțare pentru români. Se pun în joc milioane de euro
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România