Ministerul Educaţiei începe evaluarea şcolilor doctorale

Ministerul Educației va demara, în această toamnă, evaluarea școlilor doctorale, primele fiind cele care au dovedit că "furtul intelectual nu este un accident", a anunțat, luni, ministrul Mircea Dumitru.
Iulian Tudor
03 oct. 2016, 08:59
Ministerul Educaţiei începe evaluarea şcolilor doctorale

În această toamnă vom demara evaluarea școlilor doctorale, iar primele școli doctorale care vor fi evaluate sunt acelea care vulnerabilizează sistemul academic românesc prin faptul că au arătat deja lumii că furtul intelectual nu este un accident. (…). Voi solicita ca și universitatea în care predau să fie evaluată printre primele„, a afirmat Mircea Dumitru, potrivit Agerpres.

Oficialul a mai precizat că Ministerul Educaţiei a fost criticat, de-a lungul timpului, pentru intransigența impusă în cercetarea științifică în domeniul doctoratelor.

„Unii ne-au atras atenția și ne-au criticat pentru atitudinea noastră intransigentă din ultimii ani de a spune adevărul în chestiuni care țin de deontologia cercetării științifice în domeniul doctoratelor. Răspunzând, mă adresez tuturor acelora care, de bună credință fiind, s-au întrebat dacă a spune adevărul în legătură cu titlurile academice obținute în mod incorect din punct de vedere al deontologiei cercetării nu trădează o slăbiciune a instituțiilor. Convingerea mea puternică este aceea că a recunoaște propriile slăbiciuni și greșeli acolo unde ele pot fi dovedite, nu este câtuși de puțin semn de slăbiciune, ci, dimpotrivă, un semn de tărie. Aceasta este o atitudine morală și nu politică sau juridică”, a subliniat ministrul Dumitru.

De asemenea, el a remarcat faptul că trebuie să acceptat adevărul, chiar și atunci când „recunoașterea ta publică nu te pune într-o lumină favorabilă”.

„Aceasta este una dintre virtuțile perene ale unei universități și a intelectualilor care o servesc. Intelectualii au avut și au obligația morală de a spune adevărul puterii, chiar și atunci sau mai ales atunci când acesta nu este confortabil. De aceea, universitatea nu este, nu poate fi și nici nu trebuie să fie o instituție care acționează politic sau care să fie anexată politicului. Autonomia față de puterea politică este o valoare fundamentală a unei universități și o precondiție a posibilității de a cerceta și de a putea comunica în mod liber adevărul. Pentru că altfel, spunerea în public a adevărurilor inconfortabile poate fi compromisă”, a susținut Dumitru.

Ministrul Educației a explicat că aceasta este logica tuturor demersurilor ministerului din ultimii ani, de a insista asupra funcționării autonomiei universitare. „Pentru a construi într-o Românie de mâine este necesară o întoarcere către sine a reprezentanților mediului academic. Trebuie să ne curățăm universitățile de practici care ne umbresc instituțiile și sunt pete pe reputația întregii societăți academice, practici de ani lovesc acum în credibilitatea noastră, iar aceia dintre noi care sunt tot mai mulți în spațiul internațional știu ce înseamnă pierderea reputației. (…) Avem datoria de a duce acțiunile noastre până la capăt”, a detaliat ministrul Mircea Dumitru.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
"Regele TikTok-ului", dezbrăcat în plină stradă! Alin Borcan a purtat doar o pereche de bikini
Fanatik.ro
„Trăia dintr-un salariu de mizerie!”. Nadia Comăneci, „forțată” de regimul comunist să fugă în America înainte de Revoluție
Capital.ro
Atenție pentru proprietarii de apartamente! Reguli la întreținere 2026. Românii care stau la bloc trebuie să verifice
Playtech.ro
Cum verifici dacă ai bani nerevendicați de la stat. Sumele pe care mulți români uită să le ceară
Adevarul
Pensie record: o femeie care a lucrat 61 de ani primește 9.700 euro pe lună
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Marin Andrei, fostul portar care a scris istorie pentru Steaua, Dinamo și Rapid!
iamsport.ro
Antrenorul-teroare din Superliga. Golgheterul l-a sunat pe patron: ”Mi-e frică. Decât să scap singur cu portarul, mai bine nu mai joc”
MediaFlux
ANAF extinde controalele. Fiscul verifică toate tranzacțiile unei categorii de români
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi