Femeile în vârstă sunt mult mai aventuroase în pat

Cercetătorii au demonstrat că femeile în vârstă au parte de mai puţine partide amoroase, dar acestea sunt mult mai pasionale.
Ionela Marcu
03 oct. 2016, 10:20
Femeile în vârstă sunt mult mai aventuroase în pat

Încrederea care vine o dată cu vârsta, abilitatea de comunicare mult mai bună şi realizarea faptului că intimitatea şi afecţiunea sunt la fel de importante ca sexul joacă un rol important în diferenţele pe care le resimt femeile la vârste înaintate faţă de cele tinere, scrie descopera.ro.

Teoriile au fost propuse de către cercetătorul de la Universitatea din Pittsburgh care a discutat cu 39 de femei despre viaţa lor sexuală de-a lungul timpului.

Citeşte şi Totul despre sex: Ce-şi doresc bărbaţii de la femei

Femeile aveau vârste cuprinse între 46 şi 59 de ani, fiind la vârsta menopauzei.

Voluntarele au suferit pierderea libidoului, precum şi alte schimbări corporale legate de fluctuaţiile hormonale. Însă majoritatea au afirmat că lipsa dorinţei sexuale este provocată de locurile de muncă stresante, problemele de familie sau relaţiile instabile.

Un alt număr de femei au declarat că libidoul acestora este mult mai mare decât al soţilor lor. Însă alţi subiecţi au declarat că viaţa lor sexuală s-a îmbunătăţit, unele persoane afirmând că acum se bucură mai mult de partidele de sex deşi sunt mai rare.

Majoritatea au declarat că la această vârstă mai înaintată se simt mult mai încrezâtoare decât atunci când erau tinere. Unele şi-au adaptat viaţa sexuală pentru a compensa schimbările corporale produse de menopauză. Printre acestea se numără preludiul cu o durată mai lungă sau încercarea unor noi poziţii sexuale.

Citeşte şi Găina bătrâna face supa bună? De ce bărbaţii preferă femeile mai în vârstă la pat

Holly Thomas, liderul cercetării, a declarat ,,Una dintr cele mai impresionante descoperiri a fost reprezentată de numărul mare de femei care s-au adaptat cu succes modificărilor corporale provocate de menopauză”.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Dana Marijuana, prima reacție după moartea Gianinei Gheorghiu. Lacrimi și durere, după ce rapperița s-a stins la 37 de ani
Fanatik.ro
Bucureștiul pe credit: ce împrumuturi a făcut Primăria Capitalei în 2025. Sectorul care a plătit cela mai mari dobânzi
Capital.ro
Lege la bloc. Proprietarii trebuie să facă solicitare către Asociația de Proprietari. Instanța refuză total controlul
Playtech.ro
Inteligența Artificială, pe post de „detectiv”. Ce spune cel mai cunoscut psiholog criminalist român despre folosirea ei în anchete EXCLUSIV
Adevarul
Doi profesori din SUA sunt cei mai bogați români din topul Forbes al miliardarilor lumii. Pe lista scurtă mai apar Ion Țiriac și frații Pavăl
wowbiz.ro
Bugetul pe 2026 aduce bani în plus pentru unii pensionari. Cine poate primi până la 1.000 de lei, deși pensiile rămân înghețate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A ieșit la iveală rezultatul autopsiei băiețelului de un an și nouă luni care s-a stins la spitalul de copii din Iași. Ce i-a adus sfârșitul
iamsport.ro
Alex Dobre, la un pas de transferul la West Ham! Impresarul român a spus totul despre mutare
MediaFlux
România intră în război? Totul se decide astăzi în CSAT
stirilekanald.ro
VIDEO Crimă în Crevedia! Și-a ucis rivalul în mijlocul șoselei. „E nebun”
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj