Un nou dosar DNA zguduie Primăria Craiovei. Prejudiciul se ridică la un milion de euro

Un nou scandal zguduie primăria din Craiova. Procurorii DNA verifică posibile infracţiuni de abuz în serviciu în legătură cu cheltuirea ilegală a unui milion de euro din bani publici.
Filip Stan
05 oct. 2016, 09:32
Un nou dosar DNA zguduie Primăria Craiovei. Prejudiciul se ridică la un milion de euro

Procurorii DNA au început urmărirea penală „in rem“ pentru abuz în serviciu în privința modului în care Asociația Craiova Capitală Europeană a Culturii 2021 a cheltuit ilegal un milion de euro din bani publici cu acordul primăriei. Deocamdată,  procurorii nu au pus sub acuzare nici o persoană, ci strâng probe, notează GDS.

Asociația Craiova Capitală Europeană a Culturii 2021 și Primăria Craiova au cheltuit peste un milion de euro din bani publici pentru a plăti consultanți străini cu salarii de 15.000 de euro pe lună, reclamă, filme de prezentare, evenimente culturale, scopul declarat fiind acela de a câștiga competiția privind desemnarea orașului drept capitală europeană a culturii în anul 2021.

Un raport al Curţii de Conturi arăta că mai multe evenimente, printre care chermeza de la Bruxelles, Balul Ambasadorilor de la Atheneul Român sau cazările și mesele la hotelurile din Craiova au fost finanțate nelegal.

Concluziile Camerei: finanțările din perioada 2013-2015 de la primărie s-au acordat fără a avea la bază, conform prevederilor legale, un contract încheiat între UATM Craiova și asociație, în condițiile în care asociația a transmis cu întârziere rapoartele anuale de activitate către primărie și fără o justificare a sumelor cheltuite; UATM Craiova nu a verificat legalitatea cheltuirii sumelor acordate, respectiv dacă plățile s-au efectuat în baza documentelor justificative și dacă contractele au fost atribuite în baza OUG 34/2006. Obligativitatea încheierii unui contract pentru alocarea sumelor nerambursabile este prevăzută atât de Legea 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități non-profit, cât și în OG 51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale. UATM Craiova a alocat sume semnificative în perioada 2013-2015 în mai multe tranșe doar în baza unor fundamentări întocmite sumar pentru aceste sume solicitate, iar ulterior nu a solicitat documente financiar-contabile pentru a efectua controlul legalității plăților făcute de asociație; nu s-a respectat transparența utilizării fondurilor publice după cum urmează: asociația nu a utilizat procedurile de achiziție și alte reglementări ale OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică. De asemenea, asociația nu a instituit nici o procedură operațională proprie în domeniul achizițiilor de servicii și bunuri. Ca măsuri, Camera a dispus recuperarea banilor care nu puteau fi justificați și respectarea legilor.

 În acest moment, în cauză se desfășoară acte de urmărire penală doar cu privire la faptă („in rem“), cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzații împotriva unei persoane, ci are doar semnificația instituirii cadrului procesual în care se pot strânge primele probe cu privire la o anumită faptă“, a precizat DNA.

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Haziran, pusă la zid pentru că stă în chirie! Soția lui Luis Gabriel, replică acidă: „Când plătești câteva mii...”
Fanatik.ro
După Aymen Boutoutaou, FCSB mai pregătește un transfer de răsunet! Mihai Stoica: „E cel mai bun jucător care a venit în România!”
Capital.ro
Românii din această țară sunt direct vizați de aceste schimbări. În ce condiții vor putea ieși la pensie
Playtech.ro
Inflație sau devalorizare? Diferența pe care mulți români nu o înțeleg și cum îți afectează, de fapt, banii
Adevarul
Autostrada care va face uitată aglomerația de pe DN1 Sibiu - Brașov. Cum se lucrează pe șantierul A13 Sibiu - Făgăraș
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 34 de ani și-a pierdut viața după ce și-a abandonat soția pe marginea unui drum din Italia. În mașină se afla și fiul lor de 9 ani
iamsport.ro
Se apropie sfârșitul pentru CFR Cluj! Ce decizie au luat toți jucătorii din lot
MediaFlux
ANAF trimite românilor decizii de impunere pentru banii câștigați. E vizată perioada 2021 – 2024
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România